Actualitate
AMNISTIEREA FISCALĂ, pentru 20.000 de mame, 50.000 de pensionari şi 25.000 de bugetari. Precizări de la ministrul Muncii
De prevederile legilor privind amnistierea fiscală vor beneficia 20.000 de mame, 50.000 de pensionari şi 25.000 de bugetari, a declarat, luni, ministrul Muncii, Rovana Plumb.
„În ceea ce priveşte amnistia fiscală pentru mame, sunt în jur de 20.000 de mămici, pentru pensionari – sunt 50.000 de pensionari, iar pentru bugetari – 25.000 de bugetari”, a spus Plumb, întrebată câte persoane vor beneficia de amnistierea fiscală.
Citește și Pensionarii angajați la stat vor trebui să aleagă, în termen de 15 zile, unul dintre cele două venituri. Modificările la OUG 114
Ea a precizat că vor fi restituite şi sumele deja plătite de pensionarii şi de mamele beneficiari ai legilor vor fi returnate, în tranşe egale, pe o perioadă de maximum 5 ani, începând din 2015.
„Fiecare dintre cele două legi privind amnistiile fiscale, la pensionari şi mămici, au câte două dispozitive: un dispozitiv se referă la amnistia fiscală, la scutirea de la plată a debitelor constituite în curs, care se plătesc şi aici vorbesc de 12.500 mămici (…), în al doilea dispozitiv, restituirea, încă 8.000, de aceea am ajuns la 20.000 de mămici. În ceea ce priveşte pensionarii, primul dispozitiv se referă la scutirea de la plata debitelor care sunt în curs şi asta înseamnă 30.000 de pensionari, cu un cuantum de 65 de milioane lei, iar cei care au apucat deja să plătească şi intră în al doilea dispozitiv, respectiv restituirea, sunt 50.000 de pensionari, cu o sumă de 350 milioane de lei”, a explicat Rovana Plumb.
Plumb a mai spus că bugetarii nu au apucat încă să plătească.
Guvernul a aprobat, în 19 august, proiectele de lege privind amnistierea fiscală a pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, actele normative fiind transmise Parlamentului spre adoptare.
O altă propunerea legislativă, formulată de senatorul Liviu Pop, care se referea la scutiri aplicate profesorilor din trei localităţi din judeţul Hunedoara, a fost retrimisă în Parlament de preşedintele Traian Băsescu, care a reclamat printre altele faptul că legea este discriminatorie aplicându-se doar persoanelor din anumite localităţi.
Ulterior, iniţiativa legislativă a fost amendată de senatorii din Comisia de muncă, măsura amnistierii fiind aplicată tuturor bugetarilor. În 1 septembrie, plenul Senatului a extins amnistierea fiscală la toţi bugetarii care au obţinut venituri de natură salarială constatate a fi nelegale prin rapoartele Curţii de Conturi sau alte instituţii de control, aceştia fiind exoneraţi de la restituirea sumelor.
Legile privind amnistierea fiscală a pensionarilor, mamelor şi bugetarilor urmează să intre luni în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, iar marţi să fie dat votul final.
sursa: mediafax
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News