Actualitate
ANAF a suspendat emiterea deciziilor privind regularizarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2012. Vezi categoriile vizate
ANAF a dispus vineri, 8 mai, suspendarea emiterii și comunicării deciziilor privind regularizarea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2012, până la clarificarea normelor legale aplicabile în cazul persoanelor fizice care datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate.
Sunt vizate de acest ordin următoarele categorii de contribuabili:
– persoanele care, la finele anului 2012, nu aveau vârsta de 18 ani împliniți;
– persoanele pentru care, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară
Potrivit comunicatului transmis, în cazul categoriilor de contribuabili prevăzute mai sus, pentru deciziile comunicate până la data de 8 mai, nu se vor dispune măsuri în vederea recuperării sumelor stabilite de acestea.
”Sublinem faptul că ANAF este instituția care aplică prevederile legale, neavând drept de inițiativă legislativă”, mai transmit reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Contribuția pentru asigurări de sănătate datorată de mai multe categorii de contribuabili, începând din 2012 până în prezent, a făcut obiectul scandalului din Alba şi Argeş privind deciziile de impunere de la ANAF de la începutul acestui an.
Ulterior, în februarie, Executivul a aprobat un proiect de lege privind anularea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane. AICI, mai multe detalii.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News