Ancheta UE privind TikTok și alegerile din România continuă. Platforma riscă o amendă de până la 6% din cifra de afaceri mondială, dacă acuzațiile de incălcare a regulamentelor europene. 

Comisia Europeană continuă ancheta începută în 2024, asupra TikTok, privind gestionarea riscurilor electorale la alegerile prezidențiale din România din 2024, pe care o poate conexa cu informații din alte scrutinuri europene.

Dacă sunt constatate încălcări ale Regulamentului privind serviciile digitale, platforma riscă o amendă de până la 6% din cifra de afaceri anuală mondială.

Publicitate

Precizările au fost făcute joi, la Bruxelles, de Thomas Regnier, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene pentru domeniul digital, într-o întâlnire cu jurnaliști români.

Procedura a fost deschisă pe 17 decembrie 2024 și este încă în desfășurare, la aproape doi ani de la declanșare.

Vezi și: Conturile de TikTok care îl susțineau pe Georgescu s-au dat cu Putin și cu Rusia. Ce mesaje transmit acum

Publicitate

Comisia continuă să solicite informații companiei, fără să comunice detalii despre verificările în curs.

Deși ancheta a pornit în contextul alegerilor din România, datele obținute din alte procese electorale din Uniunea Europeană pot contribui la evaluarea modului în care TikTok gestionează riscurile.

„Dar acum fiecare alt scrutin care are loc în Europa contribuie la această investigație”, a explicat Regnier. Plafonul de 6% reprezintă sancțiunea maximă posibilă, nu o amendă deja stabilită. g4media.ro

Publicitate

Ce verifică Comisia Europeană

Investigația urmărește dacă TikTok și-a respectat obligațiile de evaluare și reducere a riscurilor care pot afecta integritatea alegerilor.

Printre aspectele analizate se află sistemele de recomandare a conținutului, riscurile de manipulare coordonată prin conturi neautentice și utilizarea automatizată a platformei.

Sunt verificate și politicile privind reclamele politice și conținutul politic plătit.

Comisia examinează, totodată, dacă măsurile TikTok au ținut suficient cont de particularitățile regionale și lingvistice ale alegerilor naționale.

Analiza include documente declasificate transmise de autoritățile române, rapoarte ale unor terți și evaluări de risc furnizate de companie.

Nu există un termen legal pentru încheierea anchetei

Regulamentul privind serviciile digitale nu stabilește un termen pentru finalizarea procedurilor oficiale.

Potrivit Comisiei, durata depinde de complexitatea cazului, cooperarea companiei și exercitarea dreptului la apărare.

Pe lângă eventualele sancțiuni, instituția poate adopta măsuri provizorii sau poate accepta angajamente ale platformei pentru remedierea problemelor.

Publicitate

Ancheta UE privind TikTok și alegerile din România continuă. Care sunt supiciunile

TikTok este suspectată că nu a evaluat și redus suficient riscurile de manipulare electorală de pe platformă. Ancheta Comisiei Europene urmărește trei aspecte concrete:

Sistemul de recomandare: dacă algoritmii și măsurile de protecție au permis amplificarea conținutului prin conturi neautentice care acționau coordonat sau prin utilizarea automatizată a platformei.

Promovarea politică plătită: dacă politicile privind reclamele politice și conținutul politic plătit au gestionat corespunzător riscurile electorale.

Adaptarea la contextul românesc: dacă TikTok a luat în calcul particularitățile lingvistice și regionale când a evaluat riscurile și a aplicat măsurile de prevenire.

Posibilele încălcări privesc articolele 34 și 35 din Regulamentul privind serviciile digitale (DSA), referitoare la evaluarea și diminuarea riscurilor sistemice.

Comisia a precizat că suspiciunile sunt investigate, fără ca deschiderea procedurii să stabilească vinovăția platformei.