Actualitate
ANCOM: România avea 23,1 milioane de utilizatori activi de telefonie mobilă, în 2015. Abonamentele, preferate în defavoarea cartelelor preplătite
Numărul utilizatorilor activi de telefonie mobilă înregistrați în România a crescut, în 2015, cu aproape 1 la sută, până la 23,1 milioane, comparativ cu anul anterior, potrivit Raportului „Comunicații mobile din România în 2015”, prezentat, luni, în cadrul unei conferințe de specialitate, de către președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Cătălin Marinescu.
„Aproape de 3 ori și jumătate creștere într-un singur an a conexiunilor 4G în România, de la mai puțin de 800.000 în 2014 până la 2,7 milioane în 2015. Acest fapt ne confirmă interesul utilizatorilor români pentru terminale performante, mobilitate și viteză, dar și faptul că operatorii au făcut investiții în rețele în ultimii ani, ceea ce a dus, de altfel, la apariția și dezvoltarea accelerată a cererii pentru astfel de servicii”, a afirmat președintele ANCOM, Cătălin Marinescu, în cadrul ediției din acest an a ”ZF Mobilio”, eveniment organizat de Ziarul Financiar.
Evoluția internetului mobil
Președintele ANCOM a mai arătat pe parcursul prezentării susținute în cadrul evenimentului că, la sfârșitul anului 2015, în România existau 14,7 milioane de conexiuni mobile de bandă largă, în creștere anuală cu 22%. Rata de penetrare la 100 de locuitori a internetului mobil broadband a ajuns astfel la 74%, cu peste 13 p.p. mai mult decât la sfârșitul anului 2014.
Din totalul de 14,7 milioane de conexiuni mobile de bandă largă, 9 milioane de conexiuni sunt pe bază de abonament, în creștere anuală cu 40%, în timp ce conexiunile pe bază de cartele preplătite au crescut doar cu 1%, până la 5,7 milioane.
Traficul total realizat prin intermediul acestor conexiuni s-a dublat pe parcursul anului 2015, de la 46 mii de TB în anul 2014 la 99 mii TB în anul 2015. De asemenea, traficul mediu lunar pe conexiune a urcat de la 0,26 GB la 0,48 GB.
Evoluția telefoniei mobile
În ceea ce privește telefonia mobilă, la sfârșitul anului 2015, în România erau 23,1 milioane de utilizatori activi ai acestor servicii, în creștere cu 1% față de anul 2014. Este însă de remarcat faptul că numărul de utilizatori pe bază de abonament a continuat să crească până la 10,7 milioane (+8%), în defavoarea cartelelor preplătite active, al căror număr a scăzut cu 5% (până la 12,5 milioane). Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă la 100 de locuitori a ajuns la 116,4% la finalul anului 2015.
Deși numărul de utilizatori de telefonie mobilă a rămas aproape constant, traficul total efectuat de aceștia a crescut în anul 2015 cu 4% față de anul 2014, până la aproape 70 miliarde minute. Creșteri semnificative s-au înregistrat în cazul traficului internațional (+76% până la 3,7 miliarde minute) și a traficului către alte rețele de telefonie mobilă (+64% până la 14,9 miliarde minute), în cazul ultimului tip de trafic unul dintre factorii determinanți fiind ofertele atrăgătoare pe piața cu amănuntul care conțin minute naționale, ca urmare a intervenției ANCOM pe piața de gros prin reglementarea valorii maxime a tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele mobile. Traficul către rețele fixe a crescut cu 3%, iar traficul în rețelele mobile proprii a înregistrat o scădere de 9%.
În anul 2015 au fost trimise peste 20 miliarde de mesaje SMS, cu 3% mai multe față de 2014, 85% dintre acestea fiind trimise în propria rețea mobilă. Dacă peste jumătate din traficul de voce este realizat de utilizatorii pe bază de abonament, în cazul traficului de mesaje SMS 40% este realizat de această categorie de utilizatori.
Durata medie a unui apel de pe un terminal mobil în anul 2015 a crescut la 2 minute și 32 de secunde, iar traficul de voce mediu realizat de un utilizator activ într-o lună a fost de 4 ore și 13 minute, cu 7 minute mai mult decât media înregistrată în anul 2014. Totodată, un utilizator a transmis în medie 74 de mesaje SMS într-o lună.
În ceea ce privește serviciile de roaming, traficul de voce continuă să înregistreze și pe parcursul anului 2015 o creștere semnificativă, de 63%, depășind pragul de 1 miliard de minute (din care 361 milioane au fost apeluri efectuate și 690 milioane apeluri primite), în timp ce traficul de mesaje SMS trimise în roaming a înregistrat o creștere anuală de aproape 5%, până la 129 milioane de mesaje. Consumul serviciilor de date în roaming a cunoscut, de asemenea, o creștere semnificativă, triplându-se de la 202 mii GB în 2014 la 606 mii GB în 2015.
sursa: ancom.org.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News