Connect with us
Publicitate

Administrație

Angajări la stat. POSTURI disponibile în instituții publice din Alba. LISTA, condiții și calendarul concursurilor

Publicat

Sunt organizate concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante la instituții publice din județul Alba. 

Candidații interesați trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.

Condiții generale pentru ocuparea posturilor în administrația publică

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România
  • cunoaște limba română, scris și vorbit
  • are vârsta minimă reglementată de prevederile legale
  • are capacitate deplină de exercițiu
  • are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate
  • îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs
  • nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

POSTURI VACANTE:

Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

  • administrator financiar grad II

Condiții: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă (diplomă de licență+diplomă de master pentru candidații care au absolvit ciclul I+II Bologna sau diplomă echivalentă celor două cicluri în cazul candidaților care au absolvit anterior sistemului Bologna), profil economic sau juridic; vechime în muncă în profil economic sau juridic – minimum 3 ani

Concurs: 25 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 30 octombrie 2023, ora 10.00 – interviu

  • șef serviciu tehnic și de investiții

Condiții: studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă (diplomă de licență+diplomă de master pentru candidații care au absolvit ciclul I+II Bologna sau diplomă echivalentă celor două cicluri în cazul candidaților care au absolvit anterior sistemului Bologna); vechime în muncă pe funcții superioare de lungă durată de minimum 7 ani, dovedită cu adeverințe; vechime în funcții de conducere de minimum 3 ani, dovedită cu adeverințe; experiență în domeniul de activitate al Serviciului Tehnic și de Investiții, dovedită cu adeverințe

Concurs: 23 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 26 octombrie 2023, ora 10.00 – interviu

Detalii la telefon 0258806276, Direcția General Administrativă, corp D, parter – Biroul Personal Salarizare

  • șofer

Condiții: certificat de absolvire a unei școli profesionale / studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat; 4 ani vechime în muncă în meseria de șofer, dovedită cu adeverință/carnet de muncă; permis de conducere categoria D, valabil.

Concurs: 23 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă, 26 octombrie ora 10.00 – interviul.

Detalii la telefon 0258806276, Direcția General Administrativă, corp D, parter – Biroul Personal Salarizare.

  • muncitor calificat – bucătar

Condiții: studii medii (minim 10 clase); deținerea unui certificat de calificare în meseria de bucătar; cel puțin 5 ani vechime în meseria de bucătar

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 5 octombrie 2023, ora 16.00, la la secretar comisiei de concurs, Direcția General Administrativă, Biroul Personal Salarizare, corp D, parter

Concurs: 16 octombrie 2023, ora 10.00 – priba practică; 19 octombrie 2023, ora 10.00 – interviu

  • muncitor calificat zugrav

Condiții: studii medii (minim 10 clase); calificare în meserie dovedită cu diplomă de absolvire a școlii profesionale de profil sau cu diplomă de absolvire a învățământului obligatoriu de 10 ani/diplomă de absolvire a liceului însoțite de un certificat de calificare într-o meserie/ocupatie din grupa minora 713 – zugravi, vopsitori, curatitori de fatade si asimilatii acestora sau din grupa minora 712 – muncitori constructori la lucrari de finisare si asimilatii acestora sau din grupa minoră 711 – muncitori constructori și asimilați; vechime în muncă în profilul postului de minimum 4 ani

Concurs: 24 octombrie 2023, ora 10.00 – proba practică; 27 octombrie 2023, ora 10.00 – interviu

Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba

  • contabil șef

Condiții: studii superioare de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în Domeniul fundamental (DFI) – Ştiinţe sociale; Ramura de ştiinţă (RSI) – Științe economice; vechime în specialitatea economică pe studii superioare de lungă durată minim 7 (șapte) ani, din care vechime în activități financiar – contabile la instituții publice de minim 3 ani.

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 13 octombrie

Concurs: 23 octombrie 2023, ora 9.00; 27 octombrie 2023, ora 9.00 – interviu

Detalii la telefon 0258806276, Direcția General Administrativă, corp D, parter – Biroul Personal Salarizare.

Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei, Alba Iulia

  • șef serviciu

Condiții: studii superioare, vechime 4 ani

  • economist

Condiții: studii superioare, vechime 2 ani

  • referent de specialitate, grad III

Condiții: studii superioare, vechime 2 ani

  • referent de specialitate, grad debutant

Condiții: studii superioare, fără vechime

  • muncitor calificat întreținere – electrician

Condiții: studii medii/generale; vechime 2 aniâ

  • îngrijitor clădiri

Condiții: studii medii/generale, fără vechime

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere pentru toate posturile: 4 octombrie 2023, ora 13.30, la Birou resurse umane, Primăria Alba Iulia

Concurs: 12 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă, la sediul palatului; 12 octombrie 2023, ora 12.00 – proba practică; data organizării interviului se anunță în 4 zile lucrătoare de la proba scrisă/practică

  • șef secție

Condiții: studii superioare, vechime 5 ani

  • conservator

Condiții: studii superioare, fără vechime

  • curator

Condiții: studii superioare, fără vechime

  • gestionar custode

Condiții: studii medii, vechime 2 ani

  • restaurator

Condiții: studii superioare, vechime 6 luni

  • supraveghetor muzeu

Condiții: studii medii, fără vechime

Termen pentru depunerea dosarelor de concurs: 13 octombrie 2023

Concurs: 23 octombrie, ora 10.00 – proba scrisă; interviul, în 4 zile lucrătoare

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba

  • medic specialist – preșetinde comisie (Compartimentul Secretariatul Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap)

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 9 octombrie 2023

Concurs: 16 octombrie 2023 – proba scrisă, 19 octombrie 2023 – interviu

Detalii la Serviciul Resurse Umane și Gestiunea Funcției Publice – etaj 3, camera 46, sediul DGASPC Alba din Alba Iulia, Bulevardul 1 Decembrie 1989, nr. 68 sau la tel. 0258/818266- interior 209, mobil 0755013723

Colegiul Tehnic ”Apulum”

  • paznic

Condiții: studii medii; 5 ani vechime

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 16 octombrie 2023, ora 14.00

Concurs: 23 octombrie 2023, ora 14.00 – proba scrisă; 25 octombrie 2023, ora 10.00 – interviu

Detalii la la secretariatul Colegiului Tehnic ”Apulum” Alba Iulia, strada Gheorghe Pop de Băsești, nr. 2, jud. Alba, tel. 0258834102

Grădinița cu program prelungit nr. 13 Alba Iulia

  • îngrijitor grupă învățământ preșcolar (0,50 normă) / bucătar (0,50 normă)

Condiții: studii  generale sau medii; vechime: cel puțin 5 ani; curs de igienă efectuat, valabil / curs pentru postul de bucătar

Termen pentru depunerea dosarelor de concurs: 11 octombrie 2023, ora 12.00

Concurs: 23 octombrie 2023, ora 9.00; 25 octombrie 2023, ora 9.00 – interviu; 25 octombrie, ora 11.00 – proba practică

Detalii la sediul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 13 sau la numerele de telefon: 0258820057, 0731.308.643, 0786349807

Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia

  • îngrijitor / muncitor

Condiții: studii medii (minim 10 clase), vechime în muncă 5 ani, cunoștințe și abilități practice în domeniile mecanică, construcții, tâmplărie și electricitate; disponibilitate la program flexibil de lucru, prelungit în situații speciale

Selecția dosarelor de concurs: 9 octombrie 2023, ora 10.00

Concurs: 12 octombrie 2023, ora 12.00 – proba scrisă; 17 octombrie 2023, ora 12.00 – proba practică; 20 octombrie 2023, ora 12.00 – interviu

Detalii la secretariatul unitatii (Alba Iulia, str. Calarasilor, nr.2) sau la telefon 0258811737.

Spitalul Municipal Aiud

  • director medical

Condiții: absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină; confirmați medic specialist sau medic primar; vechime de minimum 5 ani în specialitate

Data limită pentru depunerea dosarelor de concurs: 13 octombrie 2023.

Concurs: 23 octombrie 2023, ora 10.00- proba scrisă; 26 octombrie 2023, ora 10.00 -susținerea proiectului/lucrării de specialitate; 26 octombrie 2023, ora 13.00 – interviul de selecție.

  • statistician medical

Condiții: studii medii de specialitate sau medii (cu diplomă), 6 luni vechime în activitate

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 5 octombrie 2024, ora 16.00, la sediul instituțieiâ

Concurs: 13 octombrie 2023, ora 8.30 – proba scrisă, 18 octombrie 2023, ora 8.30 – interviu

  • economist – Compartiment Achiziții publice

Condiții: studii economice, vechime în specialitatea studiilor – 3 ani 6 luni; curs achiziții publice

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 10 octombrie 2023, ora 15.00

Concurs: 18 octombrie 2023, ora 8.30 0 – proba scrisă; 23 octombrie 2023, ora 8.30 – interviu

  • referent II Runos

Condiții: diplomă de absolvire a învăţământului postliceal de specialitate sau diplomă de bacalaureat; vechime în specialitatea studiilor 6 luni vechime în specialitate; alte condiții: curs inspector resurse umane

Termenul de depunere a dosarelor de înscriere: 12 octombrie 2023, ora 15.00

Concurs: 20 octombrie 2023, ora 8.30 – proba scrisă; 25 octombrie 2023, ora 8.30 – interviu

Detalii la biroul RUNOS, tel.0258 861816, int.192

Spitalul Municipal Blaj

  • medic specialist pediatrie la Cabinetul de pediatrie din ambulatoriu

Condiții: diploma de licență, certificat de confirmare medic specialist în specialitatea pediatrie; certificat de membru al Colegiului Medicilor, aviz de liberă practică, certificat profesional curent emis de Colegiul Medicilor.

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 31 octombrie 2023, ora 15.00

Concurs: 6 noiembrie 2023, ora 9.00 – proba scrisă; 9 noiembrie 2023, ora 9.00 – proba clinic/practică

Detalii la Biroul R.U.N.O.S. din cadrul Spitalului Municipal Blaj, tel 0258710941, interior 197, e-mail runos@spitalblaj.ro

Colegiul Național ”Inochentie Micu Clain” Blaj

  • secretar (0,5 normă)

Condiții: studii superioare absolvite cu diplomă de licență; cunoștințe operare calculator, inclusive EDUSAL, REVISAL, SIIR; vechime 10 ani

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 6 octombrie 2023, ora 12.00, la sediul instituției

Concurs: 16 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 16 octombrie 2023, ora 12.00 – proba practică; 16 octombrie 2023, ora 15.30 – interviu.

Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș

  • pedagog școlar

Condiții: studii superioare, cunoștințe operare calculator nivel mediu, aviz psihologic, vechime 10 ani în specialitatea studiilor

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 9 octombrie 2023, ora 13.00

Concurs: 17 octombrie 2023, ora 13.00 – proba scrisă; 20 octombrie 2023, ora 13.00 – interviu

  • analist programator

Condiții: studii superioare în domeniile Tehnologia Informației; Informatică; Matematică Informatică; Automatică și Calculatoare; Ingineria Sistemelor; cunoștințe operare/programare calculator: nivel avansat utilizare Microsoft Office; nivel mediu instalare și depanare software și hardware, sisteme de calcul și rețele de calculatoare; vechime 10 ani în specialitatea studiilor.

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 11 octombrie 2023, ora 13.00

Concurs: 19 octombrie 2023, ora 13.00 – proba practică; 24 octombrie 2023, ora 13.00 – interviu

Detalii la Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș, e-mail: colb.sebes@yahoo.com, telefon: 0258731217.

Spitalul Municipal Sebeș

  • manager

Condiții: absolvent al unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic; absolvent al unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii / al unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată; cel puţin 10 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată; nu au împlinit vârsta standard de pensionare.

Termen limită de depunere a dosarelor de înscriere: 9 octombrie 2023

Concurs: 18 octombrie 2023 ora 10.00, susținerea proiectului de management și răspunsul la întrebările comisiei

Detalii la Spitalul Municipal Sebeș, Str Șurianu nr 41, Jud Alba sau prin e-mailul spitalul_sebes@yahoo.com.

Liceul Tehnologic Silvic Câmpeni

  • paznic

Condiții: studii minim 10 clase, atestat privind paza obiectelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, conform Legii nr. 333/2003

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 4 octombrie 2023, ora 14.00, la secretariat liceu

Concurs: 23 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 25 octombrie 2023, ora 10.00 – interviu

Detalii la secretariatul Liceului Tehnologic Silvic Câmpeni, str. Izvoarelor, nr. 2, telefon 0258/77154, email: lts.cimpeni@isjalba.ro

Școala Gimnazială Almașu Mare

  • îngrijitor curățenie la Școala Gimnazială Almașu Mare, Structura Școala Primară Glod (0,25 normă)

Condiții: Studii medii sau generale; vechime în muncă- nu se solicită

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 12 octombrie 2023

Concurs: 18 octombrie 2023 – proba scrisă, 19 octombrie 2023 – proba practică și interviul

Detalii la secretariat tel. 0741 923 271

Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” Abrud

  • fochist

Condiții: studii medii (liceu sau școală profesională); vechime în muncă: minim 5 ani; autorizație ISCIR – clasa C sau superioară pt. calificarea de fochist

Termen pentru depunerea dosarelor de înscriere: 16 octombrie 2023

Concurs: 24 octombrie 2023, ora 10.00 – proba scrisă; 26 octombrie 2023, ora 10.00 – proba practică; 30 octombrie 2023, ora 10.00 – interviu

Detalii la sediul Liceului „Horea, Cloșca și Crișan” Abrud, str. Republicii, nr. 18, Abrud, jud. Alba, biroul secretariat sau la telefon 0258-780623.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate