Administrație
Angajări la STAT. POSTURILE vacante la instituții publice din județul Alba. LISTA și condiții pentru candidați
Mai multe posturi sunt vacante în această perioadă în instituții publice din județul Alba.
Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
POSTURI VACANTE:
ALBA IULIA
Colegiul Economic „Dionisie Pop-Marţian” Alba Iulia
– secretar șef (studii superioare)
Condiții: studii superioare (științe economice, științe administrative, management, științe juridice, birotică și secretariat) de lungă durată absolvite cu diplomă (Ciclul I + Ciclul II Bologna pentru absolvenții sistemului Bologna sau echivalentă celor două cicluri pentru candidații care au absolvit anterior sistemului Bologna); vechime în muncă: minimum 9 ani; abilități foarte bune de operare pe calculator și de utilizare a softurilor specifice activităților din învățământ: EDUSAL, REVISAL, SIIIR; noțiuni de comunicare în relații publice; disponibilitate la timp de lucru prelungit; constituie avantaj experiența într-o unitate de învățământ.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 1 februarie 2022, ora 15.00
Concurs: 9 februarie 2022, ora 09.00 – proba scrisă; 11 februarie 2022, ora 09.00 – proba practică; 15 februarie 2022, ora 09.00 – proba interviu.
Relații suplimentare, la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian”, cu sediul în Alba Iulia, str. Octavian Goga nr. 11, județul Alba, telefon: 0258/811.468.
Consiliul Judeţean Alba
– consilier, gradul profesional debutant, Direcţia amenajarea teritoriului şi urbanism – Compartimentului amenajarea teritoriului, urbanism
Condiţii:
- candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute la art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre următoarele domenii: arhitectură, urbanism sau construcţii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: -.
– consilier, gradul profesional asistent, Direcţia amenajarea teritoriului şi urbanism – Compartimentului autorizare, disciplina în construcţii, cadastru, GIS
Condiții:
- candidații trebuie să îndeplinească condițiile generale prevăzute la art. 465 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
- studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, în unul dintre următoarele domenii: arhitectură, urbanism sau construcţii;
- vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice: minim 1 an.
Dosarele de înscriere se depun la sediul autorităţii, Biroul resurse umane, în perioada 18.01-07.02.2022, inclusiv, de luni până joi între orele 8.00-16.00 şi vineri între orele 8.00-13.30, și trebuie să conțină, în mod obligatoriu, următoarele documente:
a) formularul de înscriere;
b) curriculum vitae, modelul comun european;
c) copia actului de identitate;
d) copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
e) copie a diplomei de master în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice, după caz, în situaţia în care diploma de absolvire sau de licenţă a candidatului nu este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate, conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011;
f) copia carnetului de muncă şi a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului/funcţiei sau pentru exercitarea profesiei;
g) copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
h) cazierul judiciar;
i) declaraţia pe propria răspundere, prin completarea rubricii corespunzătoare din formularul de înscriere, sau adeverinţa care să ateste lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, în condiţiile prevăzute de legislaţia specifică.
Proba scrisă: 17 februarie 2022, ora 10.00 la sala de şedinţe a Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba (Alba Iulia, b-dul 1 Decembrie 1918, nr. 68 – redactarea unei lucrări
Interviul: se va susţine în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise. Se testează abilităţile, aptitudinile şi motivaţia candidaţilor
Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia
– îngrijitor
Condiții: studii generale, medii; vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului: nu se solicită.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 28 ianuarie 2022 – 2 februarie 2022
Concurs: 8 februarie 2022, ora 12.00 – proba practică; 10 februarie 2022, ora 12.00 – proba interviu.
Relații suplimentare, la Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” din Alba Iulia, str. Tudor Vladimirescu nr. 143, județul Alba, telefon: 0258/816.065, mobil: 0721/295.568, e-mail: ad.alba@isjalba.ro
Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 13 Alba lulia
– îngrijitor grupă învățământ preșcolar
Condiții: studii generale sau medii; vechime: minimum 5 ani; cursuri de igienă absolvite sau dovada înscrierii la curs; abilități, calități și aptitudini necesare: persoană serioasă, stabilă emoțional, responsabilitate și corectitudine; să cunoască și să poată identifica materialele de curățenie de bază, necesare în activitatea de curățenie; să aibă deprinderi practice specifice activității de curățenie.
Data limită pentru depunerea dosarelor: 27 ianuarie 2022
Concurs: 4 februarie 2022, ora 09.00 – proba scrisă; 4 februarie 2022, ora 10.00 – proba practică.
Relații suplimentare, la sediul Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 13, Str. Energiei nr. 21, Alba lulia, județul Alba şi la telefon 0731/308.643, 0786.349.807.
SEBEȘ
Liceul German din Sebeş
– îngrijitor (0,5 normă)
Condiții: studii gimnaziale; vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării postului – nu se solicită; domiciliul stabil în localitatea Lancrăm, municipiul Sebeș.
Concurs: 9 februarie 2022, ora 09.00 – proba scrisă; 11 februarie 2022, ora 9.00 – proba practică; 16 ferbruarie 2022, ora 9.00 – proba interviu
Relaţii suplimentare, la sediul Liceului German din Sebeş, str. Ştefan cel Mare nr. 1, telefon: 0371/348.884.
Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş
– inspector de specialitate, grad IA, la Compartimentul bibliotecă
Condiții: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență și de masterat; cunoașterea cel puțin a unei limbi străine de circulație internațională (dovedită prin certificat de competențe lingvistice sau diplomă universitară); cursuri/specializări în domeniul biblioteconomiei (dovedite prin diplomă/certificat de absolvire); minimum 7 ani vechime în muncă.
Termenul limită pentru depunerea dosarelor: 4 februarie 2022, ora 16.00
Concurs: 17 februarie 2022. ora 10.00 proba scrisă; 23 februarie 2022, ora 10.00 – proba interviu.
Relaţii suplimentare, la sediul Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, bd. Lucian Blaga nr. 45, telefon 0372/930.929, în intervalul orar 09.00-15.00
CUGIR
Primăria Orașului Cugir
– inspector de specialitate, gradul I, în cadrul Serviciului public de gospodărire locală a orașului Cugir – Biroul financiar-contabil, personal, administrativ, achiziții publice, juridic
Condiții: studii universitare de licență, absolvite cu diplomă de licență sau echivalente. în unul din următoarele domenii de licență: agronomie – specializările agricultură, științele solului, protecția plantelor și inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală specializarea inginerie și managementul afacerilor agricole; vechime în specialitatea studiilor și în muncă – minimum 3 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 31 ianuarie 2022, ora 16.00
Concurs: 9 februarie 2022, ora 11.00 – proba scrisă; data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.
Relaţii suplimentare, la sediul Primăriei Orașului Cugir, str. I.L. Caragiale nr. 1, camera 15, telefon 0258/751.001, interior 115.
ABRUD
Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” din Abrud
– director medical
Condiții: absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină; confirmați cel puțin ca medic specialist; minimum 5 ani vechime în specialitatea respectivă.
Concurs: 21 februarie 2022, ora 10.00 – test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului; 23 februarie 2022 – susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate al postului; 25 februarie 2022 – interviul de selecție
– director financiar-contabil
Condiții: absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în profil economic; cel puțin 2 ani vechime în specialitatea studiilor.
Concurs: 21 februarie 2022, ora 10.00 – test-grilă/lucrare scrisă de verificare a cunoștințelor din legislația specifică postului; 23 februarie 2022 – susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul’de activitate al postului; 25 februarie 2022 – interviul de selecție.
Relații suplimentare, pe siteul instituției și/sau la sediul instituției angajatoare: Spitalul Orășenesc „Dr. Alexandru Borza” din Abrud, Str. Republicii nr. 13, telefon 0258/780.614, interior 34.
Liceul „Horea, Cloşca și Crişan” din Abrud
– administrator patrimoniu
Condiții: studii superioare; vechime în muncă – 5 ani.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 26 ianuarie 2022, ora 15.00
Concurs: 3 februarie 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 7 februarie 2022, ora 10.00 – proba interviu.
relații suplimentare detaliate se pot obține la sediul Liceului „Horea, Cloşca și Crişan” din Abrud, str. Republicii nr. 18, telefon: 0258/780.623.
Alte localități
Şcoala Gimnazială Petreşti
– secretar
Condiții: studii superioare; vechime în muncă – 3 ani; cunoștințe operare PC (MS Office, SIIIR, BD, Internet).
Concurs: 10 februarie 2022, ora 9.00 – proba scrisă; 14 februarie 2022, ora 9.00 – proba practică; 16 februarie 2022, ora 9.00 – proba interviu.
Relații suplimentare la Şcoala Gimnazială Petreşti, cu sediul în Petreşti, str. Mihai Viteazu nr. 3, telefon: 0258/743.112.
Școala Gimnazială Mirăslău
– secretar (0,5 normă)
Condiții: studii superioare cu licență; vechime specifică postului minimum 3 ani; cunoștințe de operare pe calculator (Word, Excel, poșta electronică etc.).
Termenul limită de depunere a dosarelor: 3 februarie 2022, ora 15.00
Concurs: 11 februarie 2022, ora 9.00 – proba scrisă; 14 februarie 2022, ora 9.00 – proba practică; 15 februarie 2022, ora 9:00 – proba interviu.
Relații suplimentare, la Școala Gimnazială Mirăslău, cu sediul în comuna Mirăslău, Str. Principală nr. 29, telefon 0258/879.042, fax 0258/879.042, e-mail: sc.miraslau@isjalba.ro.
Şcoala Gimnazială Vadu Moţilor
– administrator financiar – Compartiment Contabilitate
Condiții: studii superioare; vechimea în specialitatea studiilor necesare ocupării postului: peste 10 ani.
Concurs: 31 ianuarie 2022, ora 10.00 – proba scrisă; 1 februarie 2022, ora 10.00 – proba interviu.
Relații suplimentare, la Şcoala Gimnazială Vadu Moţilor, str. Centru nr. 2, telefon: 0258/785.016.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News