Angajații din Finanțe vor fi evaluați. Ministrul Alexandru Nazare: „Vom afla cu ce se ocupă fiecare și ce lucrează în cele 8 ore”
Angajații din Finanțe vor fi evaluați. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că, începând de luni, 28 iulie, va introduce o evaluare individuală a angajaților din Ministerul Finanțelor.
Astfel, fiecare angajat va trebui să completeze o fișă de pontaj, potrivit Digi24. Prin intermediul acestui „timesheet” (foaie de pontaj), se va putea monitoriza activitatea fiecărui angajat, atât zilnic, după cele opt ore, cât și săptămânal.
Ministrul a precizat că evaluarea clasică nu era benefică, deoarece nu exista nicio diferențiere între angajați și toți luau scor maxim.
„Noi vom introduce începând de mâine (28 iulie) o evaluare per angajat, în Ministerul de Finanţe. Fiecare angajat al Ministerului de Finanţe va completa un «timesheet» şi vom şti exact ce face fiecare angajat în fiecare: cu ce se ocupă, ce lucrează în cele opt ore în care vine la lucru, ce lucrează săptămânal.
Tocmai pentru a avea un instrument corect de evaluare şi pentru a putea norma munca şi pentru a putea avea o evaluare corectă a muncii fiecărui departament şi fiecărui funcţionar în parte”, a anunţat ministrul Alexandru Nazare.
Alexandru Nazare: „Sunt şi oameni foarte buni, dar nu pot fi toţi”
De asemenea, el a precizat că a semnat ordinul tocmai pentru a avea nişte criterii foarte obiective pentru evaluare.
„Sunt şi oameni foarte buni, dar nu pot fi toţi buni. (..) În evaluarea clasică, practic nu era nicio diferenţiere, toţi luau scorul maxim. Deci, acea evaluare nu e un criteriu obiectiv.
Ce am făcut noi... ordinul pe care l-am semnat în săptămâna trecută prevede un grafic în care fiecare funcţionar completează, la sfârşitul zilei, dar prezintă săptămânal, în fiecare zi, activităţile şi timpul pe care l-a petrecut pentru diverse task-uri.
E foarte important de văzut cât timp a petrecut, pe ce activitate, tocmai ca să putem să avem o imagine şi în vederea viitoarei reorganizări. Cum funcţionează departamentele, ce face fiecare departament în parte, cât de eficient e, unde trebuie intervenit”, a completat ministrul.
sursa: digi24.ro
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)