Connect with us
Advertisement

Actualitate

Angajaţii din spitale cu salarii reduse vor primi banii înapoi. Legea și regulamentul sporurilor se modifică

upu alba, urgente, spital alba

Publicat

Personalul din spitale la care li s-au redus salariile vor primi banii înapoi sub forma unor compensații. Legea salarizării şi Regulamentul de sporuri pentru personalul din spitale se vor modifica, după greva de avertisment a angajaților din spitale. De asemenea, sindicatele din sănătate au anunţat că vor renunţa la grevă.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi la Guvern că în urma discuţiilor cu managerii de spitale şi cu liderii de sindicat s-a ajuns la concluzia că Legea salarizării şi Regulamentul sporurilor au fost aplicate uneori în mod subiectiv de către spitalele din subordinea diverşilor ordonatori principali de credite.

Ministrul a dat ca exemplu două spitale care au declarat că au avut scăderi salariale faţă de decembrie 2016.

Citește și Radiografia salariilor obținute de angajații Spitalului Județean Alba Iulia. Realitatea dintre cifre și vorbe

„În urma discuţiilor de astăzi s-a decis modificarea Legii salarizării”, a mai spus ministrul Sănătăţii, adăugând că se va verifica şi urmări modul de aplicare a Legii salarizării şi a Regulamentului sporurilor. În urma discuţiilor de astăzi s-a decis modificarea Legii salarizării, dar nu în sensul de a modifica coeficienţii de ierarhizare şi nu în sensul de a modifica procentul de 30% aplicat la anvelopa salarială ca şi regulă generală. De la nivelul guvernamental şi de la nivelul MS se va verifica şi urmări modul de aplicare a Legii salarizării şi Regulamentul de sporuri. De asemenea, în urma discuţiilor de astăzi cu sindicatele am convenit ca proiectul noii legi a sănătăţii să cuprindă foarte clar şi indicatori de performanţă care să facă referire inclusiv la cuantumul cheltuielilor de personal, astfel încât să ne asigurăm că toate spitalele vor asigura pentru pacienţi medicamente, materiale sanitare şi tot ce au nevoie”, a spus Pintea

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a afirmat, 7000 de persoane din sistemul sanitar au primit mai puţin bani în urma aplicării Legii salarizării şi a Regulamentului de sporuri.

„O modificare are în vedere scoaterea gărzilor în afara plafonului de 30%”, a spus acesta.

„Şi autorităţile locale şi managerii de spitale trebuie să respecte Regulamentul de sporuri. Aplicarea măsurilor anunţate depinde de aplicarea corectă a legii”, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a mai anunţat că se acordă sume compensatorii pentru angajaţii care au înregistrat scăderi salarizare. „Aşadar, nu mai putem vorbi de scăderi de venituri în sistemul de sănătate”, a completat aceasta.

Lia Olguța Vasilescu a precizat cum va fi modificată legea:

”1) Acordarea unei sume compensatorii pentru toții angajații din sistemul sanitar care au înregistrat diminuări de venituri nete față de nivelul lunii februarie 2018. Suma compensatorie va acoperi integral diferența.

2) Păstrarea actualelor limitele prevăzute în Regulamentul de sporuri în vigoare, cu garantarea pragului minim.

3) Crearea posibilității depășirii procentului de 30% prevăzut în Art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017, pentru spitalele mono-specialitate, servicii județene de ambulanță și Serviciul de Ambulanță al Municipiului București-Ilfov, în vederea asigurării nivelului minim al sporurilor prevăzute în actualul Regulament al sporurilor și stabilirea, prin hotărâre de guvern, a sumelor suplimentare necesare, dar numai în cazuri bine fundamentate.

4) Excluderea sporului de gardă din calculul pentru stabilirea plafonului de 30%, prevăzut în Art. 25, alin. 1 și 2, din Legea 153/2017.

5) Reluarea negocierilor la Contractul Colectiv de Muncă.

6) Reformularea modalității de încadrare a directorului de îngrijiri, în sensul revenirii la forma inițială a Legii 153/2017.

7) Echivalarea funcțiilor de moașe și surori medicale cu funcția de asistent medical.

Toate prevederile de mai sus se vor aplica asupra drepturilor salariale care se vor acorda începând cu luna mai 2018.

Ca urmare a acestui Acord, reprezentanții organizațiilor sindicale au consimțit să renunțe la greva generală, programată în data de 11 mai 2018”, a anunţat Vasilescu.

„Guvernul a luat decizia ca pentru spitalele de monospecialitate, psihiatrie, tuberculoză, dar şi anumite servicii judeţene de ambulanţă, cum ar fi Ambulanţa Bucureşti, să se permită în condiţii bine justificate o suplimentare de sporuri determinată de specificul acestor specialităţi. Aprobarea acestor situaţii se va face prin hotărâre de Guvern cu motive foarte bine fundamentate. Sunt deja mai multe revendicări care au fost rezolvate până la această dată. De exemplu, s-a solicitat ca moaşele să fie asimilate activităţii desfăşurate de asistente pentru a beneficia de o creştere accelerată a salariilor până în anul 2022, dar această revendicare era deja rezolvată din punctul nostru de vedere prin asimilarea funcţiei de moaşă sau soră conform legii 95/2006 şi în acest sens au fost şi transmise deja precizări de către Minsiterul Sănătăţii, dar din păcate în 20 la sută dintre spitale ele nu s-au aplicat. Apoi avem pragul minim în regulamentul de sporuri. A fost una dintre revendicări să se asigure acest prag minim care s-a negociat prin regulamentul de sporuri. Nu am umblat şi nici nu intenţionăm să modificăm acest prag minim. În ceea ce priveşte negocierea contractului colectiv, iarăşi o revendicare deja a fost soluţionată, ieri la Ministerul Sănătăţii având loc prima negociere în acest sens”, a mai declarat Olguța Vasilescu.

Ea a avertizat că şi autorităţile locale şi managerii trebuie să respecte atât legea, cât şi regulamentul de sporuri, susţinând că aplicarea măsurilor anunţate depinde în mod direct de respectarea acestor reglementări de către managerii de spitale şi de către autorităţile locale.

sursa: realitatea.net, Agerpres, Hotnews

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement