50 de voluntari, angajați ai fabricii Bosch din Blaj, au reușit să împădurească o zonă din apropierea orașului.

Aceștia au plantat aproximativ 600 de puieți, potrivit unei comunicări a companiei, postată pe contul oficial al Bosch România. 

Publicitate

”Mulţi dintre noi am (re)descoperit în timpul pandemiei cât de importantă este natura, ba chiar ne-am promis să-i venim în sprijin de îndată ce va fi posibil.

Pe lângă asta, suntem parte a unei companii pentru care protejarea și respectarea mediului înconjurător este o prioritate și care, de asemenea, susţine pe termen lung activităţile dedicate sustenabilităţii.

De aceea, colegii noştri de la fabrica Bosch din Blaj au trecut la fapte, implicându-se într-o mult aşteptată activitate de plantare de copaci.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Veseli, harnici şi puşi pe fapte bune, cei 50 de voluntari au reușit să împădurească o zonă din apropierea orașului Blaj cu peste 600 de puieți” se arată în postarea de pe Facebook.

Citește și: BLAJ, orașul BOSCH. Cum se adaptează angajații companiei și ce face administrația locală pentru a crește calitatea vieții