Connect with us

Eveniment

ANPC anunță controale la furnizorii de energie electrică. Ce vor verifica inspectorii

Publicat

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va desfășura, timp de trei luni, acțiuni de control la nivel național pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice.

„În perioada 17 aprilie – 16 iunie 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (…) va desfășura o amplă acțiune de control la nivel național, având ca scop verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind protecția consumatorilor în procesul de furnizare a energiei electrice.

Acțiunea de control vizează, în principal, modul în care furnizorii de energie electrică respectă drepturile consumatorilor în relația contractuală și în prestarea serviciilor.

Vor fi verificate aspecte esențiale referitoare la transparența ofertelor, corectitudinea informațiilor prezentate, precum și conformitatea clauzelor contractuale cu legislația în vigoare”, a transmis ANPC, într-un comunicat

Potrivit ANPC, principalele obiective ale controlului includ:

  • respectarea drepturilor consumatorilor (în special: claritatea și concordanța ofertelor de preț prezentate; informarea corectă privind tarifele percepute, inclusiv TVA și alte taxe; evitarea diferențelor nejustificate între ofertele online și cele în format fizic; modalitățile de restituire a sumelor achitate în avans, în caz de schimbare a furnizorului; informarea corectă cu privire la termenele și procedurile aferente schimbării furnizorului),
  • identificarea potențialelor practici comerciale incorecte în procesul de încheiere și derulare a contractelor,
  • verificarea existenței posibilelor clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii,
  • depistarea oricăror încălcări ale drepturilor consumatorilor în relația contractuală cu furnizorii de energie electrică.

Reprezentanții autorității de control precizează că, prin intermediul acestor verificări, își reafirmă angajamentul de a proteja drepturile și interesele legitime ale consumatorilor, asigurându-se că serviciile esențiale, precum furnizarea energiei electrice, se desfășoară în conformitate cu normele legale și în spiritul unei concurențe loiale și transparente.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement