Connect with us
Publicitate

ECONOMIE

Anunț important pentru clienții Hidroelectrica: vor putea plăti facturile cu cardul prin aplicația iHidro și direct pe site

Anunț important pentru clienții Hidroelectrica

Publicat

Anunț important pentru clienții Hidroelectrica: vor putea plăti facturile cu cardul prin aplicația iHidro și direct pe site. Furnizorul de energie electrică Hidroelectrica a încheiat luni cu compania PayU un contract pentru furnizarea de servicii de plată cu cardul pentru clienţii finali. 

Acest lucru va permite clienților să plătească facturile direct din aplicația iHidro sau pe site-ul companiei, informează un comunicat preluat de Agerpres.

Compania nu a anunțat o dată clară de la care plata cu cardul direct din aplicație sau de pe site va fi disponibilă pentru clienți.

Anunț important pentru clienții Hidroelectrica

Contractul încheiat cu PayU este rezultatul unei proceduri de achiziţie sectorială la care au participat alți doi ofertanți –  asocierea formată din CEC Bank – Europayment Services şi Netopia Financial Services – și are o valoare de 3,463 milioane de lei.

Implementarea procesatorului de plăţi are ca termen 15 zile de la emiterea ordinului de execuţie de către Hidroelectrica, după ce vor fi parcurși mai mulți pași tehnici ce țin de compatibilitatea tehnologiilor informatice utilizate și modificările ce trebuie aduse aplicației iHidro.

Citește și Cum se citeşte corect indexul contorului electric. Care este codul pe baza căruia se emite factura

Noua metodă de plată cu cardul va permite și  integrarea cu serviciile Apple Pay şi Google Pay.

În prezent, clienții serviciului de furnizare de energie al Hidroelectrica au ca modalități de plată a facturilor transferul bancar, plata la ghișeele Poștei Române sau prin automate de plată ale băncilor.

Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie verde din România şi furnizează servicii tehnologice pentru Sistemul Energetic Naţional. Compania operează 187 de centrale cu o capacitate hidroenergetică de 6,3 GW.

În plus, deţine un parc eolian la Crucea, cu o putere instalată de 108 MW. Compania acoperă, de asemenea, 13,09% din piaţa de furnizare de energie electrică din România, iar de la lansarea pe acest segment de piață, în urmă cu câțiva ani, compania s-a confruntat cu probleme privind procesarea contractelor și emiterea de facturi la timp către clienți.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate