Connect with us
Publicitate

Eveniment

Aproape o mie de kilometri de autostradă ar putea avea România la sfârşitul anului viitor. Pe Sebeş-Turda, doar loturile 2, 3 şi 4 ar fi gata

Publicat

autostrada orastie sibiu Până la finalul anului 2017, în România ar putea fi gata 260 kilometri noi de autostradă, având în vedere stadiilor de execuţie de pe diversele şantiere. Mult-aşteptata Autostradă Sebeş-Turda, care ar scăpa şoferii de aglomeraţia pe DN1 între Alba şi Cluj, ar trebui să aibă funcţionali 53 de kilometri, din totalul de 70 km, asta dacă nu sunt întârzieri.

Astfel, reţeaua naţională va ajunge la aproape 1.000 de kilometri la finalul anului viitor, arată calculele News.ro, pe baza declaraţiilor directorului general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Cătălin Homor.

În cazul Autostrăzii Sebeş-Turda (A10), care leagă autostrăzile A1 şi A3, dacă nu vor exista întârzieri, ar putea fi finalizate loturile 2, 3 şi 4, cu o lungime cumulată de 53 de kilometri, din totalul de 70 al autostrăzii.

Vezi AUTOSTRADA SEBEŞ-TURDA: Situaţia lucrărilor deblocate pe tronsoane, după acordarea autorizaţiilor de construire

În prezent, România are 733 de kilometri de autostradă, însă în acest bilanţ este inclus şi lotul de 22 de kilometri al autostrăzii Sibiu-Orăştie, închis la zece luni după inaugurare pentru grave deficienţe.

Acest lot va fi dat în folosinţă în luna septembrie a acestui an, după ce lucrările de remediere vor fi finalizate, susţine şeful CNADNR.

„Am semnat contractul de proiectare pentru consolidare şi îmbunătăţire a capacităţii portante a terenului de fundare, lucru care nu a fost luat în calcul de proiectantul iniţial. Urmează ca, în cel mult două săptămâni, să avem proiectul pe masă pentru a începe execuţia”, a declarat Cătălin Homor, pentru News.ro.

Pe lângă acest lot cu probleme, în 2016 şi 2017 există mari şanse să fie finalizate lucrările la alţi 260 de kilometri de autostradă.

Printre cele mai importante autostrăzi care ar putea fi terminate până la sfârşitul anului viitor este Lugoj-Deva, cu o lungime de 100 de kilometri, care reprezintă bucata lipsă dintre Sibiu şi Nădlac pe autostrada A1.

Lucrările au fost întârziate mai mulţi ani din cauza unor dificultăţi legate de obţinerea avizelor de mediu pentru ecoductele destinate trecerii urşilor şi pentru peşteri de lilieci.

În 2017 ar trebui să fie terminaţi şi 47 de kilometri din autostrada Târgu Mureş – Câmpia Turzii, parte din Autostrada A3. Aici, termenul de execuţie este de 12 luni, iar lucrările ar trebui să înceapă în septembrie.

Un alt segment cu şanse de a fi terminat în următorul an şi jumătate este unul de 30 de kilometri între Suplacu de Barcău şi Borş, parte din A3.

Pe acest sector, unde a lucrat firma Bechtel, lucrările sunt finalizate în proporţie de peste 50%.

Tot pe autostrada Transilvania ar putea fi deschise tronsoanele Nădăşelu – Mihăieşti, de 16,8 km, şi Gilău-Nădăşelu, 8,7 km, ultimul fiind în stadiu avansat de realizare.

Pentru segmentul Nădăşelu – Mihăieşti, partea de proiectare va începe în acest an.

Şi „ciotul” de 3 km de la intrarea în Bucureşti a autostrăzii A3, de la Petricani, ar putea fi finalizat anul viitor. Finalizarea acestuia este doar la stadiul de obţinere a avizelor necesare pentru emiterea autorizaţiei de construire, potrivit situaţiei prezentate sâmbătă noului ministru al Transporturilor, care a vizitat mai multe şantiere în zona Capitalei.

Pe lângă acestea, există proiecte importante de modernizare şi lărgire a drumurilor naţionale, care ar putea fi finalizate în acest an sau în 2017.

Actualul proiect de lărgire a DN7 în zona care traversează Valea Oltului, are ca de termen finalizare sfârsitul lunii iulie 2016.

sursa: digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate