Eveniment
Artefacte din bronz, recuperate de procurorii din Alba Iulia. Au fost furate din situl Troesmis – Tulcea şi au fost găsite la Londra
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au reuşit să recupereze, în cadrul unei anchete penale, obiecte de patrimoniu valoroase, ce au fost furate din situl arheologic al oraşului antic Troesmis, din comuna Turcoaia (Tulcea). Este vorba despre două monumente epigrafice, reprezentând tăbliţe de bronz cu legi emise în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180 AD). Obiectele au fost repatriate din Londra şi sunt tezaure antice.
Potrivit PCA Alba Iulia, la 28 mai, au fost repatriate din Londra, prin cooperare judiciară internaţională cu autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, două monumente epigrafice, reprezentând tabulae de bronz care conţin legile municipiului Troesmis (jud. Tulcea), emise în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180 AD).
Cele două tabulae au fost repatriate în urma cooperării cu o casă de licitaţii din Londra, care, prin intermediul unui birou de avocaţi, a sesizat autorităţile britanice privind circumstanțele deţinerii lor, în condiţiile în care artefactele erau puse în urmărire internaţională.
Conform actelor de urmărire efectuate, artefactele au fost sustrase în anul 2002, din situl arheologic al oraşului antic Troesmis, com. Turcoaia, jud. Tulcea, clasat monument istoric, iar ulterior au fost oferite la vânzare pe piaţa internațională de antichităţi la preţul de 80.000 de Lire Sterline.
Din concluziile raportului de expertiză rezultă că cele două tabulae sunt din bronz, cu dimensiunile de 67 x 54 cm, greutatea de 26,41 kg (I), respectiv 59 x 50 cm, greutatea de 23,60 kg (II), scrise în limba latină; artefactele sunt autentice, reprezintă „legea municipală a unui oraş roman”, provin din municipiul roman Troesmis (Igliţa, jud. Tulcea), emise în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180 AD), sunt cel mai important document scris aparţinând istoriei noastre vechi şi provenind de pe teritoriul României. Aşezarea urbană romană a fost datată în secolele I a. Chr. – III p. Chr. şi este clasată monument istoric, având codul LMI – TL-I-s-A-05952.
Faptele au fost comise de persoane aflate în curs de urmărire sau judecare, pentru sustragerea şi valorificarea ilegală a mai multor tezaure antice, comise în aceeaşi perioadă.
Ambasada României la Londra, prin Ataşatul de Afaceri Interne, a monitorizat în permanenţă etapele de executare a cererii de comisie rogatorie internaţională. La 13 mai, autorităţile britanice competente au remis tablele mijloace materiale de probă autorităţilor judiciare române, în vederea continuării procesului penal.
Piesele urmează a fi depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti, unde se vor efectua examinări suplimentare.
În perioada 1998 – 2014, grupări cuprinzând 34 inculpaţi, braconieri ai siturilor arheologice, au comis infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, constând în sustragerea, exportul ilegal, valorificarea şi spălarea pe piaţa internațională de antichităţi a mai multor tezaure monetare (stateri Koson, Lysimach şi denari romani), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia şi Piatra Roşie, monumente UNESCO. Numeroase bunuri au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzându-se un prejudiciu de peste 4.000.000 euro. Acestea sunt puse în urmărire națională și internațională, prin INTERPOL. Până în prezent au fost pronunţate hotărâri definitive de condamnare pentru 12 inculpaţi.
Examinările ştiinţifice ale bunurilor aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional al României, recuperate de organele judiciare, au fost realizate de experţi care activează în Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Institutul Naţional de Fizică Atomică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Institutul de Expertize Criminalistice din cadrul IGPR, Cabinetul Numismatic al Academiei Române, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (Tulcea), Muzeul Ţării Crişurilor (Oradea) etc. Alte expertize s-au realizat în laboratoare specializate din Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia şi Statele Unite ale Americii.
Urmărirea penală este efectuată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul structurii specializate a Poliţiei Române.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News