La Senat au fost depuse mai multe proiecte de lege care ar putea pune presiune pe bugetul de stat, în condițiile în care sunt aplicate măsuri...
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat punerea în dezbatere publică a unui pachet legislativ prin care se propun măsuri mai dure în cazul traficului de droguri și...
Legile educației au fost publicate în Monitorul Oficial. Este vorba despre Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar și Legea 199/2023 a învățământului superior. Potrivit datelor din documente,...
Noile legi ale Educației au fost cotestate la CCR de către USR şi Forţa Dreptei. Motivul invocat a fost că acestea conţin mai multe prevederi neconstituţionale...
Senatul a adoptat luni proiectele legii educației. Acestea vor ajunge la promulgare, pentru a intra în vigoare. Proiectul legii învățământului preuniversitar a fost adoptat cu 82...
Elevii din învăţământul obligatoriu vor putea fi exmatriculaţi în situaţii grave. Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor a decis, vineri, la dezbaterea proiectului legii învăţământului preuniversitar,...
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că proiectele legilor Educației, adoptate miercuri de Guvern vor fi dezbătute în procedură de urgență, la Parlament, într-o comisie comună....
Bacalaureat: Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a anunţat, luni, noutățile la examenul de Bacalaureat, potrivit noilor legi ale Educaţiei. Examenul de Bacalaureat să se va plia pe...
Un proiect de ordin MAI aflat în consultare publică prevede modificarea legislației privind personalul care poate constata contravenții și care poate aplica sancțiuni. Se propune modificarea...
Opt modificări legislative cu impact pe piaţa muncii au fost adoptate în 2022 de guvernarea PNL-PSD-UDMR: Oficial, de astăzi, salariul minim creşte cu 18% în agricultură...
Pachetul legilor siguranţei naţionale va fi lansat în transparenţă decizională în maximum două săptămâni, a anunțat ministrul Apărării, Vasile Dîncu. Potrivit acestuia, pachetul de legi va...
Guvernul Cîțu pregătește un Cod al amenajării teritoriului, urbanismului şi construcţiilor prin modificarea și unificarea actualelor legi într-un singur document. Este vorba despre reforma din temelii...
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a anunțat marți că vor fi simplificate reglementările din domeniul construcțiilor. El spune că sunt în vigoare 589...
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a fost întrebat, vineri seara, ce măsuri se iau pentru a stopa acţiuni asemănătoare cu cele promovate de vlogger-ul Colo, de...
Deputatul de Alba, Florin Roman, a transmis o declarație de presă în care anunță respingerea în Camera Deputaților a unor proiecte legislative inițiate de PSD, care...
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a anunțat că poartă discuții cu reprezentanții Parchetului General și Ministerului Justiției, pentru înăsprirea legilor privind transporturile sau tăierile ilegale de lemn....
„Pe principiul “Fă-te că muncești”, PSD a depus două inițiative legislative scrise pe “genunche”, parcă de Viorica Vasilica Dăncilă și Dănuț Andrușcă. Deși Constituția prezumă o...
Deputații și senatorii încep luni prima sesiune parlamentară din acest an. Vor avea de votat o serie de proiecte, unele deja aprobate de una dintre Camere...
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 26 octombrie, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții....
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că „modul păgubos de a legifera” al decidenţilor politici în domeniul învăţământului are efecte în special în învăţământul superior, informează...