Actualitate
ASTĂZI: Ceremonia de deschidere a Turului Ciclist al României, în Cetatea Alba Carolina. STARTUL, miercuri, la Alba Iulia
În Cetatea Alba Carolina va avea loc marți, 18 septembrie, începând cu ora 19:00, ceremonia de deschidere a Turului Ciclist al României, competiție reluată după o pauză de cinci ani. Cu ocazia celebrării Centenarului Marii Uniri, Turul va onora acest eveniment major, vizitând toate cele 3 provincii istorice ale României. Cicliștii vor porni în prima etapă miercuri, 19 septembrie, de la Alba Iulia la Sibiu.
„Este un imens privilegiu ca Turul României să repornească la drum dintr-un asemenea loc. Ne vedem la Cetatea Alba Iulia, la ora 19 pentru ceremonia de deschidere și prezentarea echipelor!”, au scris organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.
Ceremonia de deschidere și prezentarea echipelor va avea loc marți, începând cu ora 19:00, în Cetatea Alba Carolina. Cicliștii vor porni în prima etapă, de la Alba Iulia la Sibiu, miercuri, 19 septembrie. Începând cu ora 12:45, în Cetatea Alba Carolina va avea loc startul festiv (plecarea spre km 0). De la ora 13:00, pe Calea Ciugudului (DJ 107) se va da startul în Etapa 1, de la Alba Iulia la Sibiu.
Etape:
- Etapa 1 – Alba Iulia – Sibiu (19 septembrie)
- Etapa 2 – Sibiu – Brașov (20 septembrie)
- Etapa 3 – Brașov – Focșani (21 septembrie)
- Etapa 4 – Buzău – Târgoviște (22 septembrie)
- Etapa 5 – București (23 septembrie)
Turul Ciclist al României este competiția de profil cu cea mai mare tradiție din România, fiind organizată pentru prima data în anul 1934, România fiind cea de-a șasea echipă din lume care gâzduiește un tur național de ciclism. Prima ediție a turului a avut 1026 de km, 7 etape și a fost câștigată de Marin Nicolov și echipa Bulgariei.
Cea de a 51-a ediție a Turul Ciclist al României din 2018, organizată de Federația Română de Ciclism, este inclus în calendarul competiţional european al Union Cycliste Internationale, fiind propus pentru categoria 2.1, ceea ce presupune că pot fi invitate echipele profesioniste ce participă în Turul Franţei sau al Italiei, echipe semi-profesioniste, continentale și naţionale.
Ediția din acest an este de o importanța mare, 2018 marcând un secol de la unificarea României și astfel fiind un eveniment de anvergură la nivel național. Cu mai mult de 20 de echipe aliniate la linia de start și peste 100 de cicliști care se confruntă pentru mult râvnitul tricou galben, cursa promite să fie un spectacol de ciclism captivant. Cu cicliștii pornind din orașul cheie al evenimentelor care au avut loc acum 100 de ani, Alba Iulia, cursa va trece peste Munții Carpați, încheindu-se cinci zile mai târziu într-o etapă pasională de seară în București.
Ciclismul de şosea promovează şi alte valori, precum spiritul de echipă, dinamismul, forţa, solidaritatea, efortul pentru depăşirea propriilor limite şi excelenţa, în plus ciclismul este considerat un sport ecologic.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News