Connect with us
Advertisement

Eveniment

ASTĂZI: Colegiul Naţional Militar din Alba Iulia sărbătorește 100 de ani de la înființare. PROGRAMUL evenimentului

militar

Publicat

Una din cele mai prestigioase unităţi de învăţământ din Alba, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, sărbătorește vineri, 1 noiembrie, 100 de ani de la înfiinţare și 44 de existență în orașul Marii Uniri. Cu acest prilej, în fața sediului unității se va desfășura un ceremonial militar, iar, dacă vremea va permite, zona va fi survolată și de elicoptere Puma Socat și avioane MIG.

Evenimentul începe de la ora 10.00, iar de la ora 9.30 o parte din Bulevardul Revoluției va fi închis circulației auto.

Pe esplanada din fața colegiului, va fi prezentat raportului reprezentantului eşalonului superior şi va fi intonat Imnul Naţional al României.

Vezi și SURSE: Președintele Iohannis, la Alba Iulia în 1 noiembrie. Participă la Centenarul Colegiului Național Militar

Apoi urmează ceremonia de decorare a Drapelului de luptă al Colegiului Naţional Militar „Mihai Viteazul”. De asemenea, va fi dezvelită o placă aniversară pe faţada colegiului.

În programul ceremoniei este inclusă și premierea celor mai buni elevi la învăţătură şi a elevilor olimpici.

Evenimentul va continua cu defilarea personalului colegiului şi a subunităţilor de elevi.

În cazul în care vremea va permite, va avea loc un survol la verticală cu aeronave aparţinând Forţelor Aeriene Române, o formaţie de MIG-21 Lancer şi o formaţie de elicoptere IAR-330 Puma Socat, aparţinând Bazei 71 Aeriană Câmpia Turzii.

Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia, la Centenar – scurt istoric al instituției de învățământ

Deţinător al titlului de „Şcoală europeană” în 2006, 2012, 2015 şi 2018, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul”, care funcţionează în actualul sediu din Alba Iulia din anul 1975, a fost supus unui amplu proces de modernizare a clădirilor.

Înfiinţat în 1919, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” a funcţionat iniţial la Târgu Mureş, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la Timişoara.

Generalul de corp de armată Arthur Văitoianu, prin raportul său din 17 august 1919, solicita înfiinţarea a trei licee militare, în Timișoara, Sibiu, Chișinău, pentru instruirea şi educarea tineretului din Banat, Transilvania şi Basarabia, la nivelul învăţământului din vechile provincii ale României. Prin Înaltul Decret Regal nr. 3613 din 23 septembrie 1919, dat la Castelul Peleș de Regele Ferdinand I, se aproba înființarea liceelor militare din Târgu-Mureș şi Chișinău, începând cu anul 1919. Propunerea mr. Nădejde a influențat schimbul între Sibiu şi Târgu-Mureș ca locație pentru unul dintre cele trei licee propuse regelui spre aprobare.

În 30 martie 1920, instituţia a primit denumirea Liceul Militar “Mihai Viteazul”, apoi la 1 septembrie 1940, în urma Dictatului de la Viena liceul este strămutat temporar în garnizoana Timişoara.

La 8 august 1947, după 7 ani de activitate în Timişoara, din motive politice, liceul îşi încetează activitatea împreunã cu celelalte licee militare din ţară.

În 1 iunie 1975, liceul şi-a reluat activitatea în garnizoana Alba Iulia sub denumirea de Liceul Militar “Mihai Viteazul”, iar în 15 septembrie 1977, a fost inaugurat actualul sediu.

Prima promoție a Liceului Militar din Alba Iulia a absolvit în 15 iunie 1978.

La 1 noiembrie 1999, prin Ordinul ministrului apărării naţionale, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înfiinţare, instituţia a primit denumirea de Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul”.

În perioada 2006 – 2018, primește patru certificate de ”Școală Europeană”.

Din 10 aprilie 2014, prin Ordinul ministrului educației naționale, Colegiul Militar Liceal “Mihai Viteazul” a obţinut titlul de “Colegiu Național ”, schimbându-și denumirea în Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul”

În cei 100 de ani de activitate, Colegiul a pregătit aproximativ 7.000 de absolvenţi. Este cunoscut ca una dintre cele mai bune instituții de învățământ liceal din județul Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement