Connect with us
Advertisement

Actualitate

Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică. Semnificaţii, tradiţii şi obiceiuri în cea mai mare sărbătoare a toamnei

nasterea maicii domnului sfanta maria

Publicat

Pe 8 septembrie, creștinii sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului. Povestea venirii pe lume a celei care I-a dat viață Mântuitorului Iisus Hristos, este prezentată sumar în Biblie. După tradiție, părinții săi se numeau Ioachim și Ana și locuiau în orășelul Nazaret din Galileea. Părinții ei i-au dat fiicei lor un nume foarte obisnuit la evrei, cel de Maria.

Semnificaţia sărbătorii, Mesaje de Sfânta Maria 2020

În 8 septembrie, creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică. Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi totodată cea mai mare sărbătoare a toamnei.

Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana. Aceştia, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un prunc. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga lor a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), Intrarea în biserică (21 noiembrie), Buna Vestire (25 martie) şi Adormirea Maicii Domnului (15 august) sunt cele patru mari sărbători creştine închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

Tradiţii şi obiceiuri

În credinţa populară, sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului reprezintă hotarul astronomic dintre vara şi toamnă, momentul în care se dă startul lucrurilor agricole de toamnă şi momentul în care noul anotimp începe să îşi intre în drepturi.
În această zi, bărbaţii nu meşteresc şi nu fac treaba în gospodărie, iar femeile nu cos şi nu spală rufe.

Se spune că rugăciunile adresate Maicii Domnului în această sfântă zi de sărbătoare de către cele care îşi doresc un copil sunt mai ascultate ca oricând.

Este ziua în care unele păsări îşi pregătesc călătoria spre ţările calde, iar gazele şi reptilele se retrag în pământ. Plantele nu mai sunt bune de leac şi îşi pierd puterile tămăduitoare. Vremea începe să se strice, devenind capricioasă şi mai răcoroasă. Începe culesul viilor, al unor fructe şi plante medicinale, bătutul nucilor, recoltarea ogoarelor, semănatul cerealelor de toamnă.

Cei care mănâncă gătit la foc în aceste zile pot atrage asupra lor boli care îi pocesc.

Se aprinde candela în dreptul icoanei Maicii Domnului şi se lasă să ardă pe tot parcursul sărbătorii.

Potrivit tradiţiei, în ziua de Sfânta Maria Mică se fac pelerinaje la mănăstiri şi se duc la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Credincioşii merg de dimineaţa la biserică, pentru a asculta slujba şi pentru a se închina la icoana Maicii Domnului.

În România, peste 1.800.000 de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin. (sursa: realitatea.net)

Mesajul Patriarhului Daniel

„Cu ocazia sărbătorii Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie 2013), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel adresează ierarhilor, preoţilor, monahilor, monahiilor şi credincioşilor din Patriarhia Română un apel la rugăciune pentru pace.

Rugăciunea Bisericii este cartea ei de identitate și cea care dă mărturie despre ceea ce este și învață Biserica. Prin rugăciune nu doar continuăm și întărim relația cu Dumnezeu, ci transmitem și mesajul iubirii de oameni, ca răspuns al iubirii lui Dumnezeu față de lume. Rugăciunea unora pentru alții este expresia iubirii de oameni, pe care Biserica o propovăduiește neîncetat în toate timpurile. Prin aceasta, ea are și o puternică valoare morală, deoarece în creștinism iubirea nu este o teorie, ci un principiu de viață, care îi apropie pe oameni, îi înfrățește și îi îndeamnă să trăiască în pace, respect și bună înțelegere.

Toţi oamenii avem datoria morală de a ne ruga şi de a lucra pentru pace, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, Împăratul păcii, Care spune: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema!” (Matei 5, 9).

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne îndeamnă să folosim timpul binecuvântat al sărbătorii Maicii Domnului spre a înmulţi rugăciunea pentru pacea a toată lumea, dar mai ales pentru pace în Siria, Egipt şi alte zone ale Orientului Mijlociu, unde mulţi creştini sunt victime ale prigoanei şi violenţei. Prin urmare, duminică, la Sfânta Liturghie, în cadrul ecteniei întreite, se vor citi „rugăciunile pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea”.

Să ne rugăm ca pacea să fie lumina vieţii pentru toţi oamenii, indiferent de religie sau cultură!”, a transmis Patriarhul Daniel.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement