Uncategorized
ASTĂZI: Prima zi a Festivalului Cetăților Dacice. Paradă cu motociclete și concerte la Cetatea de Baltă. Vezi programul
Cea de-a șasea ediție a Festivalului Cetăților Dacice va avea loc în acest an la Cetatea de Baltă, în week-end-ul 14-15 iulie 2012. Pe lângă activitățile devenite deja tradiționale, concerte și spectacole, proiecții de filme, expoziții și, nu în ultimul rând, cascadorii ecvestre, întreceri și lupte dacice, cei care vor asista la festival vor avea parte de surprize.
Este al doilea an în care Festivalul Cetăților Dacice se desfășoară la Cetatea de Baltă, după ce echipa din localitate a fost declarată câștigătoare la proba luptelor dacice, la care au participat și trupe din Săsciori, Cricău, Ighiu și Cugir.
Cei care vor participa la Festivalul Cetăților Dacice, la Cetatea de Baltă, vor putea vedea Târgul meșterilor populari, parada motocicliștilor, powerlifting, dar vor putea asista și la un seminar de valorificare a patrimoniului dacic al județului Alba. Sâmbătă seara, aceștia vor avea parte de muzică folk și rock, cu trupa Zadar din Alba Iulia, Non Profit, și Nicu Alifantis & Zan. Festivalul se încheie duminică, în stil popular, cu spectacole folclorice.
Vă prezentăm programul evenimentelor:
Sâmbătă 14 iulie
Ora 15:00 Târgul meşterilor populari
Ora 16:00 Seminar: Valorificarea patrimoniului dacic al județului Alba din punct de vedere turistic
Proiecție de film documentar istoric „Panorame istorice. Situri arheologice şi monumente din Transilvania în fotografii aeriene”
Ora 17:00 Parada motocicliştilor, plecare din centrul municipiului Blaj
Ora 18:00 Demonstraţie de powerlifting – Clubul Zamolxis, Federaţia Română de Powerlifting
Ora 20:00 Concert Zadar, Non Profit, Nicu Alifantis & Zan
Ora 23:30 Rugul lui Zamolxe
Duminică 15 iulie
Ora 12:00 Parada luptătorilor
Ora 12:15 Terra Dacica Aeterna – „de bello dacicum”
Ora 13:00 Întrecerile dacice: Arcul viteazului, Rapid şi puternic, Suliţaşul cetăţii, Cel mai iute de picior, Braţul de fier
Ora 14:20 Virtus Antiqua – „Ludus Memnii”, lupte gladiatori
Ora 15:20 Întrecerile dacice: Luptătorul, Îndemânare şi curaj, Să ne unim forţele, Voinicul din cetate, Cărăuşii cetăţii
Ora 16:30 Cascadorii ecvestre cu: Filimon Iordache, Georgiana Neselan, Cornel Lucian, Dinu Marius Robert, George Niţulescu, Lucian Forda
Ora 17:10 Terra Dacica Aeterna – „de bello dacicum”
Ora 17:40 Cetatea câştigătoare
Ora 18:00 Spectacol folcloric
Ansamblul folcloric al judeţului Alba
Ansamblul „Dor de pe Târnavă” din Cetatea de Baltă
Vedeți aici cum s-a desfășurat ediția de anul trecut a Festivalului Cetăților Dacice.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Pingback: În WEEK-END: O porţie de râs, un show incendiar şi numeroase concerte. Vezi locaţiile şi programul | alba24