Roșia Montană, cea mai veche localitate minieră din România, a împlinit 1885 de ani de la prima atestare documentară

Sâmbătă, 6 februarie, se împlinesc 1885 de ani de la prima atestare documentară a localității Roșia Montană, cea mai veche localitate minieră din România. Cu această ocazie, de la ora 17.00, la Muzeul Țăranului Român, ministrul Culturii, Vlad Alexandrescu va prezenta înscrierea Roșiei Montane în lista indicativă a României și constituirea unui cadru de lucru pentru pregătirea dosarului de nominalizare pentru Patrimoniul Mondial, împreună cu inițierea de măsuri pentru asigurarea dezvoltării zonei prin activarea resurselor sale perene, patrimoniul cultural și natural.

Roşia Montană este cea mai veche localitate minieră din România, fiind atestată documentar de nu mai puţin de 1885 de ani. Alburnus Maior, numele latin al Roşiei Montane, apare pentru prima dată menţionat în tabliţa cerată nr. XVIII, datată 6 februarie 131. Tăbliţele cerate, găsite în galeriile sale subterane în secolul XIX reprezintă unul dintre izvoarele principale ale Dreptului Roman internaţional.

La Roşia Montană se află unul dintre cele mai importante locuri istorice ale României care păstrează vestigii excepţionale atestând evoluția exploatărilor miniere într‐un interval de timp excepțional – 2 000 de ani – din perioadă pre‐romană până în epocă contemporană: şapte kilometri de galerii romane, peste optzeci de kilometri de galerii medievale şi de epocă modernă, un târg minier păstrat exemplar încă din perioadă preindustrială sau lucrări hidrotehnice.

Ministerul Culturii și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a comunicat, vineri, 5 februarie, către Centrul Patrimoniului Mondial de la Paris, înscrierea Peisajului cultural minier Roșia Montană în lista indicativă a României pentru Patrimoniul Mondial.

„Roșia Montană a fost cel mai activ centru minier al Munților Apuseni, începând de la primele exploatări, din Epoca Bronzului, continuând în Antichitate și perioada medievală, în Epoca Modernă și până în trecutul recent.

Mineritul tradițional, bazat pe inițiativa familiilor și a micilor asociații de mineri, s-a încheiat odată cu naționalizarea, în 1948, fiind urmat de o altă formă de minerit, industrial, la scară mare, încheiat în 2006.

La Roșia Montană avem de a face, așadar, cu unul dintre cele mai longevive situri miniere tradiționale cunoscute în ziua de azi. Anduranța sa particulară se reflectă într-o interconectare sistematică și profundă între fundalul natural și fenomenele culturale – din adâncul munților și până la suprafață, de la morfologia peisajului și până la flora și fauna locului și la comunitățile umane locale, totul poartă amprenta interacțiunii semnificative dintre om și mediul natural, care a generat unul dintre cele mai bogate și spectaculoase peisaje culturale ale României, semnificativ în context global.

Atributele definitorii ale sitului sunt galeriile miniere – de exploatare, de asistență, de aerisire și de evacuare a apei – excavate începând din perioada romană și continuate în perioada medievală și modernă, peisajul roman de suprafață, peisajul industrial istoric, și târgul minier Roșia Montană. Galeriile săpate în masivele muntoase din jurul localității însumează mai mult de 80 km din care 7 km datează din Antichitate, alcătuindcel mai vast și mai important sistem de exploatare minieră cunoscut din lumea romană”, se arată într-un comunicat al Ministerului Culturii.

Citește și Decizie la Ministerul Culturii: Roșia Montană, propusă pentru lista Patrimoniului Mondial UNESCO