Connect with us
Advertisement

Actualitate

ZIUA TATĂLUI: O recunoaştere a contribuţiei fiecăruia dintre părinţi la viaţa de familie

Publicat

ziua tatalui A doua duminică a lunii mai este data la care se sărbătoreşte Ziua Tatălui. Aceasta a fost marcată în mod oficial, începând cu anul 2010. Anul acesta, săbătoarea coincide cu data de 10 mai.

Ziua Tatălui a fost instituită în 2009, prin decret semnat de preşedinte. Actul a promulgat și Legea privind instituirea Zilei Mamei, care se sărbătorește, începând cu anul 2010, în prima duminică a lunii mai.

Dintre cele 27 de state ale Uniunii Europene, doar România nu sărbătorea Ziua tatălui, în timp ce Ziua mamei este asimilată Zilei Femeii – 8 martie, în lipsa unei sărbători distincte.

Legea a fost dezbătută și aprobată în Camera Deputaților la 29 septembrie 2009. Inițiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o, în luna iunie 2009, Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), precum și un grup de opt parlamentari.

Citeşte şi ZILE LIBERE 2015: Minivacanţele și sărbătorile legale. Mai multe zile în care nu se lucrează. Doar opt în cursul săptămânii

În acest mod, inițiatorii legii au dorit să sublinieze rolul jucat de un tată în viața copilului său, în familie, dar și în societate, iar România era printre puținele state care până în anul 2009 nu au avut o astfel de tradiție în mod oficial.

Ziua Tatălui are o semnificație importantă, deoarece ajută la recunoașterea contribuției individuale a fiecăruia dintre cei doi părinți la viața de familie, în particular, și la construirea societății, în general.

Pe plan mondial, nu există o tradiție bine conturată în cazul celebrării zilei tatălui în jurul unei date anume.

Zilele tatălui recunoscute oficial diferă de la țară la țară. În România, Ziua Tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată, la 9 mai 2010.
Potrivit OUG nr. 111/2010, de indemnizația pentru creșterea copilului poate beneficia oricare dintre părinții copilului, dacă sunt îndeplinite condițiile necesare prevăzute în această Ordonanță. Indemnizația de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

sursa: agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement