Consilierii județeni s-au reunit, marţi, în ședință ordinară, în cadrul căreia au supus la vot mai multe proiecte de hotărâri. Între acestea se numără și stabilirea măsurilor organizatorice privind referendumul județean ce se va desfășura în 9 decembrie în 35 de unități administrativ teritoriale din Alba.

Publicitate

Pe ordinea de zi a ședinței s-a aflat și aprobarea regulamentului, caietului de sarcini și programului de Transport Public Județean de persoane prin curse regulate pentru perioada 1.05.2013 - 30.06.2019, modificarea tarifelor percepute de operatorul de transport Aitrans și emiterea avizului în vederea eliberării licențelor de traseu de către AIDA Transport Local.

Consultați integral ordine de zi CJ Alba.