Connect with us
Advertisement

Actualitate

Actorul Dan Purceleanu și doi voluntari Speromax vor promova Festivalul de tradiții românești „Din lada de zestre” în Alba Iulia

Publicat

Festivalul de tradiții românești „Din lada de zestre” va fi promovat în mod inedit, prin oraș. Miercuri și joi seara, de la ora 20, albaiulienii din Cetate vor fi invitați, într-un mod inedit, la manifestările tradiționale, care se vor desfășura la finele acestei săptămâni. Actorul Dan Purceleanu, însoțit de doi voluntari de la Asociația SPEROMAX Alba, îmbrăcați în straie tradiționale de sărbătoare, alături de organizatorii evenimentelor vor anunța publicul albaiulian, aflat la acea oră în oraș, despre cele trei zile de românism autentic, care se vor desfășura la noi în oraș, în Piața Cetății.

Astfel, pornind de prima poartă a Cetății până la capătul Bulevardului Transilvaniei, în sunetul tobei și a strigăturilor tradiționale, Dan Purceleanu va reuși, cu siguranță, să joace un alt rol, cel al starostelui sau a chemătorului la evenimentele de sărbătoare de odinioară țărănești.

Cei doi tineri, vor împărți din traistele lor flyere și pliante cu programul evenimentelor, astfel încât cei dornici să participe în perioada 23 -25 august 2013, să poată alege din gama variată de manifestări tradiționale pregătite de organizatori.

Vedeți programul festivalului aici:

23-24 august: Prima ediție a Festivalului de tradiții românești „Din lada de zestre” în Piața Cetății din Alba Iulia. Vezi programul evenimentului

„Albaiulienii sunt chemați la a doua ediție a Târgului Meșterilor Populari din Cetatea Marii Uniri, în cadrul căruia se va desfășura și prima ediție a Festivalului de tradiții românești „Din lada de zestre”, care valorifică elemente de folclor autentic din județele Alba și Mureș. Ansamblurile participante vor pune în scenă obiceiuri și manifestări tradiționale legate de calendarele ocupaționale (seceratul, albitul pânzei, viața pastorală sau a țapinarilor, sezătoarea), de evenimente din viața omului (nunta, plecarea în armată) sau sărbători de peste an (Călușarii). În plus, toată această manifestare se va petrece într-un cadru arhaic, într-o gospodărie tradițională, o casă țărănească, cu toate ale ei, amenajată în spatele Sălii Unirii. De asemenea, publicul albaiulian este invitat la întâlnirea cu meșterii populari veniți din întreaga țară, de la care pot să-și achiziționeze obiecte meșteșugărești, costume tradiționale, țesături etc. Organizatorii, Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia și Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba, și-au propus ca publicul prezent să fie transpus timp de aproximativ două ore, în fiecare dintre seri, în lumea satului românesc, pentru a (re)descoperi fragmente din viața acestora”, a transmis Petruța Pop, președintele Asociației ATMA Alba.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement