Eveniment
Atenționare COD GALBEN de FURTUNI în Alba și alte județe din țară până marți. Ploi torențiale, vânt puternic
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționare Cod Galben de furtuni, ploi abundente și vânt pentru județul Alba și alte zone din țară.
De luni, ora 15.00 până marți, ora 6.00, în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania și vestul Olteniei instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp și, pe arii restrânse, 35-50 l/mp, îndeosebi în Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali.
Temporar vântul va avea intensificări, cu viteze de 55-60 km/h și în special în zona montană înaltă peste 70-80 km/h, iar în timpul ploilor, trecător va lua aspect de vijelie.
UPDATE: COD GALBEN – marți, orele 6.00-23.00
Pe parcursul zilei de marți (18 mai) vântul va prezenta intensificări susținute în majoritatea zonelor, cu viteze de peste 50-60 km/h, iar local, îndeosebi în Transilvania, Oltenia și Muntenia 70-80 km/h.
La munte, în special în zona înaltă, rafalele vor depăși 80-100 km/h.
În Munții Apuseni, în zona Carpaților Orientali și în nordul și nord-vestul teritoriului (județele Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Bistrița, Mureș, Suceava, Botoșani și Iași, precum și în zona de munte a județelor Arad, Hunedoara, Alba, Harghita și Neamț) va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși local 15-20 l/mp și izolat 35-40 l/mp.
La munte, la peste 1.800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte.
sursă: meteoromania.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News