Eveniment
Atenționare COD GALBEN de ploi și instabilitate atmosferică, în Alba și alte județe din țară, până miercuri
Meteorologii au emis o atenționare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică temporar accentuată. Atenționarea este valabilă în perioada 29 septembrie – ora 11:00, 30 septembrie, ora 10:00.
În Moldova, local în Transilvania, Maramureș și la munte vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ și în care, îndeosebi în Moldova, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată (averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină).
În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Moldova, 40…60 l/mp.
Potrivit ANM, miercuri (30 septembrie) și joi (01 octombrie) în vestul, centrul și nordul țării precum și la munte va ploua, iar prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News