”Ați fost omul care mi-a marcat existența. Mulțumesc!” Gândurile unei foste eleve, la dispariția mentorului Nicușor Marcu

Astăzi e doliu în sufletele noastre. În sala de sport a Liceului Sportiv din Alba Iulia nu se mai aude vocea celui care s-a luptat până în ultima clipă pentru performanță, educație, pentru baschet.

„Profu” Marcu a plecat să facă performanță printre îngeri.

Nicușor Marcu a fost pentru sute de fete, așa cum a fost și pentru mine, mai mult decât un profesor.

A fost un tată și spun asta fără ezitare, deși o să spuneți că un profesor nu poate lua locul unui părinte. El asta a făcut. A fost antrenor, tată și mamă de multe ori, pentru că lucrurile învățate de la el nu țineau doar de baschet.

El ne-a croit drumul spre maturitate. Când îți petreci mai multe ore cu un om decât cu familia, ajungi să te regăsești mai mult în vorbele lui decât în propria casă.

Timp de mai bine de 9 ani mi-am dedicat timpul, pasiunea, viața, sportului și asta datorită lui.

Încă îl văd cum se plimba prin clasele școlilor pentru a alege cele mai potrivite viitoare sportive care ar putea să aducă performanță orașului.

Poate că de multe ori, din acele fete nu au ieșit campioane, dar cu siguranță au devenit oameni cu un caracter puternic, femei în adevăratul sens al cuvântului.

Orele de baschet erau mai mult decât antrenamente, erau lecții de viață.

Datorită lui, multe dintre noi am văzut marea și muntele pentru prima dată, am învățat cum să ne comportăm în societate, cum să-i respectăm pe cei de lângă noi, indiferent de statut și etnie, cum să fim o echipă, o familie.

Toate acestea le-a făcut un singur om pentru zeci de alți oameni, conștient sau nu.

El ne-a purtat prin adolescență și ne-a ținut de mână pe un drum necunoscut, lung și plin de tentații.

Da, era dur de multe ori, dar duritatea lui nu era din răutate, era din dorința de a fi mai bune, niște luptătoare în teren și în afara lui.

Era omul care a dat tot: timp, ba chiar și bani din propriul buzunar, pentru „fetele lui”.

A schimbat soarta unor generații întregi.

Mă gândesc cu teamă cum cum ar fi arătat viața mea fără ca el să fie prezent în ea fix atunci când a fost nevoie. L-am iubit și l-am „urât” în același timp, ani la rând.

Și spun că l-am „urât” pentru că la fiecare început de meci, dorința mea nu era să câștigăm, era să nu-l dezamăgesc și asta punea o presiune enormă pe umerii unei fete de 14, 15, 16 ani care nu dorea sub nicio formă să-și vadă părintele dezamăgit de ea.

Încăpățânat până în ultima clipă, „eu sunt scorpion” ne spunea mereu, a reușit să facă în cei 50 de ani de existență mai mult decât alții în 3 vieți.

El a fost cel care a înființat baschetul feminin în Alba și tot el a reușit să-l ducă pe culmile suceesului, pentru că datorită lui a existat o echipă de primă ligă într-un oraș sortit pieirii, din acest punct de vedere.

Chiar dacă el a plecat, lucurile lăsate în urma lui rămân, și nu sunt puține.

Cuvintele sunt acum de prisos și amintirile în ceață, pentru că durerea lăsată în urma lui nu ne dă voie să ne gândim la el la timpul trecut.

Aceste cuvinte nu-mi apartin doar mie, ci apartin fiecărei eleve care a avut onoarea să-l cunoască, să-l iubească și să-l aprecieze așa cum o să o fac eu toata viața.

Mulțumesc, profu (#4 MEZEI)

Text de Andreea Mezei

Nota redacției: Directorul Liceului cu Program Sportiv din Alba Iulia, Nicușor Marcu, a decedat miercuri, după o boală grea cu care a luptat până în ultimul moment.