Au furat șampon, deodorante și o geacă, din mai multe mgazine din Alba Iulia. O femeie și un bărbat, trimiși în judecată
O femeie și un bărbat au fost trimiși în judecată de magistrații Judecătoriei Alba Iulia pentru trei furturi comise în urmă cu mai mult timp. În data de 18 mai 2026, dosarul a trecut de cameră preliminară.
Femeia este inculpatul principal, iar bărbatul a fost complice. Aceștia au sustras sticle de șampon, deodorante, dar și o geacă. Faptele lor au fost detaliate de magistrații Judecătoriei Alba Iulia, în motivarea instanței.
Potrivit documentului citat: în data de 4 decembrie 2023, în jurul orei 12:00, în timp ce se afla într-un magazin, situat pe strada Trandafirilor, femeia ar fi sustras o geacă marca Guess, în valoare de 500 de lei. Potrivit anchetatorilor, aceasta ar fi introdus geaca într-o geantă, cu sprijinul unui alt inculpat, care ar fi supravegheat zona pentru ca cei doi să nu fie surprinși de angajații magazinului.
Ulterior, în data de 5 februarie 2024, în jurul orei 14:10, aceeași inculpată ar fi sustras, împreună cu același bărbat, nouă sticle de șampon de pe rafturile unui supermarket. Cei doi ar fi părăsit magazinul fără să achite produsele, în valoare totală de 164,91 lei. Prejudiciul cauzat societății comerciale a fost recuperat.
Tot în data de 5 februarie 2024, în jurul orei 13:25, inculpata ar fi sustras mai multe produse dintr-un magazin. Ar fi furat 10 deodorante și o sticlă de detergent lichid. În acest timp, celălalt inculpat ar fi supravegheat zona, pentru ca furtul să nu fie observat. Cei doi ar fi plecat fără să achite bunurile, în valoare totală de 171,10 lei. Și în acest caz, prejudiciul a fost recuperat.
Momentan, dosarul nu a primit un prim termen de judecată.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)