Autenticitatea TĂBLIŢELOR cu semne pictografice de la Tărtăria, ENIGMĂ pentru unii istorici. Ce spune arheologul Horia Ciugudean, care a participat la săpături

Cele trei tăblițe de lut cu semne pictografice vechi de peste șapte milenii descoperite în 1961 într-o așezare preistorică, la Tărtăria, în judeţul Alba, despre care unii specialiști, mai ales străini, susțin că ar reprezenta cel mai vechi mesaj scris din istoria omenirii, ridică, la peste o jumătate de secol de la găsirea lor, numeroase semne de întrebare și controverse.

Cert este că Tărtăria a intrat definitiv în istoria arheologiei mondiale prin descoperirea celor trei artefacte, cu consecințe pentru întreaga preistorie europeană.

Dacă unii istorici, străini cu deosebire, fascinați de enigma tăblițelor de la Tărtăria, sunt de părere că începuturile scrierii trebuie căutate în spațiul danubian, anulând astfel varianta că „civilizația începe de la Sumer”, există și alții care nu au crezut în autenticitatea celor trei plăcuțe, intrigați atât de modul în care a fost făcută descoperirea, dar și de faptul că Nicolae Vlassa, cel care coordona săpăturile arheologice din sit, nu a oferit prea multe detalii legate de aceasta.

Încă de la descoperirea lor, au existat istorici care s-au îndoit că plăcuțele ar aparține epocii, dar și contextului în care au fost găsite. S-a speculat inclusiv în jurul faptului că arheologul Vlassa nu s-ar fi aflat la momentul descoperirii plăcuțelor în locul în care acestea au fost găsite.

Istoricul albaiulian Horia Ciugudean, care, în 1989, a participat la săpături de control la Tărtăria, susține că Vlassa, pe care l-a cunoscut personal ca student, era un om de o mare erudiție, extrem de bine cotat între specialiștii români, care nu ar fi avut de ce să recurgă la ceea ce speculează unii sau alții. La rândul său, directorul general al Muzeului Național al Unirii Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, susține că cercetările făcute în ultimii ani la Tărtăria par să confirme descoperirea lui Nicolae Vlassa.

„Pentru spațiul european, la ora actuală vorbim, într-adevăr, de cele mai vechi încercări de dezvoltare a unui sistem de scriere. Este cel mai corect să spunem astfel, pentru că, dacă ar fi fost mai mult — s-a săpat, totuși, destul de mult în Transilvania — s-ar mai fi găsit, hai să spunem, nu mii, dar măcar câteva zeci sau sute (tăblițe asemănătoare — n.r.). Faptul că sunt atât de puține indică tocmai că era un sistem care de-abia începea să se înfiripe și el nu a ajuns până la a se articula un sistem de scriere. Din acest punct de vedere, să spunem, sunt undeva la mijloc, între cei sceptici și pesimiști și între cei prea optimiști, poate, care vorbesc de o scriere propriu-zisă, ajunsă la maturitate”, a declarat Horia Ciugudean.

El a precizat că și nivelul civilizației agrare din acest spațiu era mult mai avansat decât al celei care se găsea spre nordul Europei, unde o parte a populației era încă în sistemul de culegător-vânător, deci nu existau sate înfloritoare.

„Pentru Europa, ele (tăblițele cu semne pictografice — n.r.) sunt o premieră, sunt categoric o descoperire cu semnificații speciale și plasarea lor într-un context corect se va face pe măsură ce informațiile se vor acumula. Oricum, însă, faptul că asemenea semne simbolice, asemenea pictograme apar și pe vasele civilizației în care au fost descoperite e o dovadă că nu avem de a face cu un accident, e un proces care începuse să evolueze”, a afirmat arheologul albaiulian.

Plăcuțele au fost găsite în stațiunea preistorică de la Tărtăria, localizată în fața Haltei CFR, loc denumit de localnici „Gura Luncii”. Primele mențiuni în literatura arheologică despre situl de la Tărtăria au fost făcute de Marton Roska, în repertoriul arheologic al Transilvaniei, apărut în 1942. Sesizând importanța sitului, Constantin Daicoviciu va include cercetarea sistematică a stațiunii în programul de lucru al Institutului de Studii Clasice din Cluj.

Conducerea săpăturilor a fost încredințată cercetătorului Kurt Horedt, care a efectuat aici două campanii de săpături, în august 1942 și septembrie 1943. Săpăturile au fost reluate după mai bine de două decenii, de către Nicolae Vlassa, doctorand al profesorului Horedt. Vlassa s-a dovedit mai mult decât inspirat în alegerea locului săpăturii sale, deoarece avea să descopere aici celebrele plăcuțe de lut, cu semne pictografice, interpretate de arheologul clujean drept dovezi ale unor legături cu scrierea proto-Sumeriană, a arătat Ciugudean.

Mult timp s-a crezut că tăblițele sunt mai vechi cu un mileniu decât cele descoperite la Uruk și Djemet Noar, componente ale scrierii sumeriene.

Horia Ciugudean a menționat că săpăturile lui Nicolae Vlassa au fost destul de limitate, ținând cont că, în anii 60, posibilitățile de investigație erau mult mai restrânse decât în prezent. ‘Dar a dus la descoperirea, în cadrul unei gropi, probabil cu destinație rituală, a mai multor piese cu semnificație cultică, între care și idoli din lut și alabastru, și a celor trei tăblițe, a căror semnificație specială Vlassa nu a intuit-o în prima fază, pentru că materialul nu era curățat și spălat pe șantier.

Acest lucru s-a întâmplat abia la Cluj, moment în care Vlassa a intuit caracterul excepțional al acestor piese și a încercat să găsească asemănările cu o serie de descoperiri din zona Orientului Mijlociu, din zona Mesopotamiei, fapt care, evident, a stârnit o aprigă dispută științifică în lumea românească a arheologiei, dar o dispută care nu s-a încheiat atunci și care, în anumite privințe, continuă până astăzi’, a declarat Ciugudean.

Potrivit lui Horia Ciugudean, caracterul senzațional al acestei descoperiri a fost, în prima fază, determinat nu atât de faptul că tăblițele purtau urmele unei scrieri primitive, cât de faptul că ele erau considerate dovada unor legături directe cu lumea Orientului.

„Nu trebuie să uităm că, la data respectivă, metoda Carbon14, metodă de datare absolută, era de-abia la începuturi (…) și de aceea această paralelă pe care Vlassa a făcut-o a permis să se construiască o întreagă teorie despre contemporaneitatea civilizațiilor din momentul respectiv din Transilvania și cele din zona mesopotamiană. Când, la o distanță de câteva decenii, s-au făcut datări cu Carbon14 pe un fragment de craniu provenit din această groapă de la Tărtăria, surpriza a fost cu atât mai mare cu cât ele au indicat o vârstă mult mai mare, deci o vechime mai mare a descoperirilor din Transilvania față de cele din Orient, respectiv în jurul anului 5.000 î.Hr. Asta ar însemna cam șapte milenii în total, vechimea lor”, a spus Horia Ciugudean.

În ceea ce privește speculația unora care spun că plăcuțele nu au putut fi ele însele supuse examinării cu radiocarbon deoarece Vlassa le-a ars în cuptor, după ce le-a dus la Cluj-Napoca, arheologul albaiulian a precizat că acestea nu puteau fi examinate cu Carbon14 pentru că sunt din lut, din material anorganic, ce nu permite, spre deosebire de materialele organice, o asemenea datare.

„Participând, ca student, la practică în laboratorul de restaurare din Cluj, știu care erau metodele utilizate aici. În general, toate obiectele de ceramică ce erau considerate mai fragile erau impregnate cu o emulsie subțire de lac într-un cuptor, la o anumită temperatură, dar acest fapt nu modifică nici autenticitatea, ci, eventual, doar puțin aspectul acestor piese. Dar a fost o altă chestiune care a dus la speculații și a permis unor răuvoitori să afirme că Vlassa chiar ar fi falsificat aceste tăblițe, ceea ce nu este cazul”, a declarat Horia Ciugudean.

Arheologul a precizat că Vlassa se afla pe șantier atunci când au fost descoperite plăcuțele, dar că nu era exact în locul în care au fost găsite în momentul ridicării pieselor din groapă.

„De fapt, sondajul care a fost efectuat mai târziu, în 1989, de către profesorul Iuliu Paul, de subsemnatul (Horia Ciugudean — n.r.) și Ioan Alexandru Aldea, a avut ca principală menire tocmai să verifice dacă succesiunea depunerilor arheologice și contextul arheologic este cel pe care l-a descris Vlassa în publicația sa din 1964. Trebuie să vă spun că, în săpătura făcută în 1989, s-a reușit inclusiv conturarea unei mici părți din acea groapă care apare în desenele vechi făcute de Vlassa la Tărtăria. Deci, din acest punct de vedere, să spunem, avem o primă confirmare. Nu ar trebui să existe semne de întrebare și din alt motiv, pentru că însuși Vlassa a documentat și apoi mulți alți cercetători după el, faptul că aceste semne care apar pe tăblițele de la Tărtăria nu sunt, de fapt, un unicat în cadrul civilizației neolitice de tip Turdaș. Există sute de asemenea semne, e adevărat nu grupate, ci apar izolat, de obicei pe vase din ceramică, semne pe care, însă, nu le regăsim cu o asemenea frecvență în alte civilizații contemporane de la sud sau de la răsărit de Carpați sau din Europa centrală”, a subliniat Horia Ciugudean.

El a precizat că există în cadrul acestei civilizații neolitice de pe Mureșul Mijlociu o etapă în care se produce o adevărată explozie de asemenea reprezentări, pictograme, semne cu o simbolică ce poate să o depășească pe cea pur verbală. „Deci este vorba de o simbolistică ce înseamnă primii pași, de fapt, spre o scriere străveche. Că nu s-a dezvoltat un sistem atât de complex, într-adevăr, de scriere ca cel din Orient este iarăși cert, dar că au existat zorii unei asemenea comunicări pe Mureșul Mijlociu, în centrul Transilvaniei, este la fel de adevărat”, a afirmat arheologul.

Ciugudean a adăugat că există arheologi mai „sceptici” care nu acceptă mai ales această semnificație de pictograme a semnelor și că există și specialiști mai „entuziaști”, între care profesorul Gheorghe Lazarovici sau italianul Marco Merlini, care vorbesc de o adevărată scriere danubiană, deci de un spațiu carpato-balcanic în care s-a dezvoltat o scriere preistorică.

Tăblițele au fost descoperite într-o groapă în care se aflau câteva fragmente dintr-un schelet, mai ales resturi dintr-un craniu aparținând unei femei având în jur de 50-55 de ani, oase a căror datare cu radiocarbon plasează vechimea acestora între 5.370 și 5.140 în.Hr.

„Nu era vorba de o înmormântare propriu-zisă, ci în această groapă specială, o groapă de ofrandă, au fost așezate fragmente de oase umane care, probabil, au avut o semnificație aparte. Fie că era vorba de o persoană cu un statut special, fie, poate, era vorba de o mare preoteasă, deci, resturile ei, dacă vreți, erau ca niște moaște într-un fel”, a menționat Ciugudean.

El a adăugat că ceea ce știm despre obiectele care au fost în interiorul acestei gropi țin de informațiile pe care le avem de la Nicolae Vlassa, deci inclusiv această asociere a tăblițelor cu idoli și fragmentele de schelet uman. „Nu există motive foarte întemeiate, la ora actuală, să negăm această descoperire. Modul cum o interpretăm este, desigur, până la un punct, subiectiv, dar descoperirile și cercetările din ultima perioadă au dovedit că această civilizație de tip Turdaș, înrudită cu Vinca din Banat, era o civilizație extem de înfloritoare, o civilizație avansată pentru acea perioadă. Noile săpături prilejuite de autostradă (Orăștie-Sibiu — n.r.) la situl de la Turdaș (județul Hunedoara — n.r.) au relevat o suprafață și un sistem de amenajare de fortificații cu totul neobișnuit și nebănuit până acum. Tărtăria nu este în sine o așezare singulară pe această zonă a văii Mureșului, se leagă de Turdaș, dar și de așezări din zona Alba Iuliei”, a menționat Horia Ciugudean.

Arheologul a apreciat că s-ar putea să asistăm în perioada următoare la o serie de descoperiri extrem de interesante în situl neolitic dintre Limba și Oarda, de lângă Alba Iulia, similar celor de la Tărtăria și Turdaș. ‘Există șansa de a se face aici descoperiri care să completeze informațiile pe care le avem despre Tărtăria, dar să vină, poate, și cu confirmări în ceea ce privește situația de acolo’, a mai spus arheologul albaiulian.

Săpăturile au fost reluate la Tărtăria în urmă cu cinci ani, de către MNU Alba Iulia, Muzeul Național Brukenthal și Universitatea ‘Lucian Blaga’ Sibiu.

Directorul general al MNU Alba Iulia, Gabriel Rustoiu, a precizat că sunt cele mai ample săpături efectuate aici, până la acestea cercetându-se sub 2% din sit. „Cercetările vor continua. Este un sit foarte complex, multistratigrafic, multistratificat și atunci normal că săpăturile necesită o anumită atenție, o anumită metodologie și o anumită planificare în timp”, a menționat Rustoiu.

Întrebat dacă din cercetările efectuate în ultimii ani ar reieși cumva că Vlassa ar fi ‘manipulat’ lumea științifică, directorul general al MNU a spus că se confirmă descoperirea acestuia. „Nu, din contră, se confirmă că Nicolae Vlassa a găsit acele tăblițe în sit. Nu aș putea să vă dau amănunte acum, este prematur, urmează ca cercetările să fie publicate și atunci o să vă spun mai multe. Dar, se pare, că se confirmă descoperirea lui Vlassa”, a conchis Rustoiu.

Autoritățile din Alba intenționează să înființeze la Tărtăria o rezervație și un muzeu al sitului, unde vor fi expuse piesele descoperite acolo, mai puțin tăblițele, și eventual reconstituite in situ locuințe găsite în decursul cercetărilor. În acest sens, Consiliul Județean Alba a acordat Primăriei din Săliște fondurile necesare pentru a achiziționa terenul cu situl arheologic. În urmă cu peste un deceniu, la intrarea în sat, a fost dezvelit un monument de granit, de opt tone, care reproduce pe una din fețe, la scară mărită, imaginile de pe cele trei tăblițe și inscripția „5.500 î.Hr. Primul mesaj scris din istoria omenirii”.

În ceea ce privește tăblițele, din care două sunt dreptunghiulare și una are formă discoidală, ele se află, de la descoperirea lor, în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca.

sursa: agerpres