Connect with us
Publicitate

Eveniment

Avertizare InfoTrafic: Temperaturile excesive influențează circulația rutieră. Sfaturi și recomandări pentru șoferi pe caniculă

Publicat

Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române oferă recomandări pentru șoferii aflați în trafic, în contextul caniculei și al temperaturilor extreme.

Polițiștii avertizează că, în această perioadă, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, disconfortul termic va fi accentuat, iar temperaturile maxime vor fi în general între 35 şi 40 de grade, motiv pentru care recomandă șoferilor aflați în trafic:

  • să folosească sistemele de climatizare
  • să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald
  • să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special persoanele în vârstă
  • să nu conducă dacă sunt obosiţi. Oboseala este considerată de către specialişti una dintre cauzele  generatoare ale multor tragedii ce se întâmplă, de regulă, pe drumurile publice, mai ales la sfârşit de săptămână
  • să nu conducă după ce au consumat băuturi alcoolice, acest lucru constituie un factor de risc pentru traficul rutier, favorizând producerea accidentelor
  • să nu vorbească la telefon în timpul mersului, fără a folosi dispozitivele speciale “mâini libere”.

Citește și Mai multe mașini avariate din cauza unei gropi, pe autostrada A1 Sebeș – Sibiu, în zona Săliște. Traficul, restricționat până luni

Temperatura ridicată din hibitaclul maşinii va accentua starea de oboseală ce se manifestă la început prin întârzierea reacţiilor, dificultate în concentrare, căscatul repetat, clipirea foarte deasă şi se termină cu adormirea la volan.

De asemenea, trebuie tratate cu toată atenţia reflexiile date de razele solare foarte puternice, din parbriz ori pe asfalt, reflexii ce pot crea dificultăţi neaşteptate celui de la volan, oferindu-i surprize neplăcute.

”Recomandăm persoanelor cu probleme cardiace sau de altă natură medicală menite a împiedica conducerea autovehiculelor în condiţii de siguranţă să evite pe cât posibil deplasarea cu autovehiculul în perioadele de timp caniculare, iar dacă este imperios necesar deplasarea să aibă un însoţitor în autovehicul.

Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu atenţie, calm şi să dea dovadă de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite”, au mai transmis reprezentanții Centrului InfoTrafic.

sursa foto: arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate