Avion de lux, închiriat de Iohannis pentru deplasări. Reacția Ministrului Transporturilor: România trebuie să cumpere unul
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat miercuri că este necesar ca şi statul român să aibă o aeronavă oficială în viitor, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii.
„La fel cum alte state din lumea aceasta au o aeronavă oficială, eu cred că şi statul român e necesar să aibă aşa ceva, care să deservească Administraţia Prezidenţială, Guvernul şi celelalte instituţii, pentru că de foarte multe ori, poate e cazul şi acum, la această vizită (a preşedintelui Klaus Iohannis în Japonia – n.r.), inclusiv dumneavoastră, presa, când mergeţi în anumite deplasări, cred că ar fi mult mai facil să se întâmple în mod organizat şi împreună cu toată delegaţia oficială.
Eu cred că e un standard pe care trebuie să îl atingem şi noi şi e nevoie de aşa ceva”, a spus Grindeanu citat de Agerpres.
Cum arată avionul cu care se plimbă președintele Iohannis
Declarația vine în contextul în care Boardingpass.ro a publicat pe pagina de Facebook imagini cu aeronava închiriată de Administrația Prezidențială pentru a-l transporta pe președintele Iohannis în Japonia.
Administrația prezidențială a închiriat avionul de la Compania Global Jet, o companie privată de charter aerian din Luxemburg care operează avioane de afaceri. Aceasta are sediul central în Hesperange și are baza pe Aeroportul Luxemburg.
Boeing BBJ3, avionul folosit de președintele Iohannis este una dintre cele mai recente și mai mari variante ale liniei Boeing 737, conform site-ului oficial al companiei.
”Cabina acestui avion privat VIP uimitor pentru 19 pasageri oferă un spațiu amplu și posibilități de intimitate pentru a se bucura de fiecare moment, de la relaxarea în salonul VIP la vizionarea de filme în sala de cinema, la împărtășirea unei cine de 5 stele și reîncărcarea bateriilor cu un somn relaxant în cabina principală”, este descrisă aeronava, potrivit G4Media.
Cu acest avion, președintele țării a călătorit pe ruta București – Sibiu – Tokyo Haneda în 4-5 martie 2023.
Deoarece autonomia avionului este insuficientă pentru un zbor fără escală din Sibiu până în capitala Japoniei, piloții ai efectuat o oprire pentru realimentare în Baku (Azerbaidjan).
Durata zborului dintre București și Sibiu a fost de 31 de minute, cea a zborului dintre Sibiu și Baku a fost de două ore și 48 de minute, iar zborul dintre Baku si Tokyo a avut o durată de nouă ore”, scrie pe pagina de Facebook.
Președintele Klaus Iohannis a efectuat în 2022 deplasări externe care însumează cheltuieli de peste 16,6 milioane de lei.
Foto: Boardingpass
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24







Comentarii (2)