Eveniment
BAC 2014 în ALBA: Promovabilitatea a crescut cu 1,31% după contestaţii, la 25,39%. 85 de note mai mari după recorectarea lucrărilor

Din cele 242 contestaţii depuse, 85 de candidaţi au primit note mai mari la recorectare.
Citeşte şi BAC 2014 în ALBA: REZULTATE FINALE la sesiunea a doua, după contestaţii. NOTELE, publicate pe EDU.ro
Cele mai multe contestaţii au fost înregistrate la Limba şi literatura română, 98, din care 77 au fost depuse de candidaţi absolvenţi de profil real şi 21 de la profil uman. Urmează Biologia, cu 64 de contestaţii, Matematica (47 de contestaţii, majoritatea la profil tehnologic), Geografie (14), Anatomie (5), Istorie (5), Fizică (2), Chimie Anorganică (2), Logică (2), Sociologie (2), Limba maghiară (1).
La nivel naţional, ponderea candidaţilor care au promovat examenul de bacalaureat în sesiunea august-septembrie 2014 a crescut la 23,78%, de la 22,27%, după contestaţii, informează Ministerul Educaţiei Naţionale.
Rata finală de promovare este cu 2,28% mai mare decât cea din sesiunea similară din 2013.
Potrivit MEN, dintre cei 52.399 de candidaţi care s-au prezentat la examen, 12.458 au promovat. Din totalul celor respinşi, 248 reprezintă absolvenţi eliminaţi pentru fraudă, iar 9.127 sunt absolvenţi cu medii pe segementul 5,00 – 5,99.
Cele mai multe medii, 10.812, au fost înregistrate pe segmentul 6,00 – 6,99, condiţia de promovare fiind obţinerea unei medii de minimum 6.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News