Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

BACALAUREAT 2017: CALENDARUL examenului, publicat de Ministerul Educaţiei. Probele încep în 6 iunie, primele rezultate în 5 iulie

Publicat

bacalaureat 2014 alba iulia toamna Ministerul Educaţiei a publicat calendarul şi condiţiile de desfăşurare a examenului de Bacalaureat 2017. Înscrierile candidaţilor la sesiunea de vară încep în 22 mai, iar examenul începe în 6 iunie, cu probele orale. Primele rezultate vor fi cunoscute în 5 iulie.

Examenul de bacalaureat naţional 2017 se desfăşoară în conformitate cu prevederile Metodologiei de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat – 2011, aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.799/2010 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat – 2011, cu modificarile ulterioare.

Lista disciplinelor la care candidatii sustin examenul de bacalaureat în sesiunile anului 2017 este cea aprobata prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.800/2010 privind aprobarea listei disciplinelor si a programelor pentru examenul de bacalaureat – 2011.

Citește și BACALAUREAT 2017: MODELE de SUBIECTE, calendar şi detalii de la Ministerul Educaţiei. TOATE datele pentru candidaţi »

Programele de bacalaureat pentru disciplinele limba si literatura italiana materna si matematica, valabile în sesiunile examenului de bacalaureat national din anul 2017, sunt cele prevazute în anexa nr.2 la Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 4.430/2014 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national – 2015, cu modificarile si completarile ulterioare.

Programele de bacalaureat pentru evaluarea competentelor digitale, pentru limba si literatura româna si pentru limba si literatura slovaca materna, valabile în sesiunile examenului de bacalaureat national din anul 2017, sunt cele prevazute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educatiei nationale nr. 4.923/2013 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national – 2014.

Programele de bacalaureat pentru disciplinele fizica, logica, argumentare si comunicare, economie, valabile în sesiunile anului 2017, sunt cele prevazute în anexa nr. 2 la Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5.610/2012 privind organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat national – 2013 Programele pentru disciplinele examenului de bacalaureat, altele decât cele mentionate la alin.(1), (2) si (3), (4), valabile în sesiunile anului 2017, sunt cele aprobate prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 4.800/2010.

AICI, programa pentru disciplina Chimie.

CALENDARUL examenului de bacalaureat naţional 2017

Sesiunea iunie-iulie 2017

22 – 26 mai 2017: Înscrierea candidatilor la prima sesiune de examen

26 mai 2017: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a / a XIII-a

6 – 7 iunie 2017: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba româna – proba A

8 – 9 iunie 2017: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba materna – proba B

9, 12 – 13 iunie 2017: Evaluarea competentelor digitale – proba D

14 – 16 iunie 2017: Evaluarea competentelor lingvistice într-o limba de circulatie internationala – proba C

26 iunie 2017: Limba si literatura româna – proba Ea) – proba scrisa

27 iunie 2017: Limba si literatura materna – proba Eb) – proba scrisa

28 iunie 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisa

30 iunie 2017: Proba la alegere a profilului si specializarii – proba Ed) – proba scrisa

5 iulie 2017: Afisarea rezultatelor (pâna la ora 16:00) si depunerea contestatiilor (orele 16:00 – 20:00)

6 – 9 iulie 2017: Rezolvarea contestatiilor

10 iulie 2017: Afisarea rezultatelor finale

Sesiunea august-septembrie 2017

11 – 14 iulie 2017: Înscrierea candidatilor la a doua sesiune de examen

27 iulie 2017: Înscrierea candidatilor care au promovat examenele de corigente

21 august 2017: Limba si literatura româna – proba Ea) – proba scrisa

22 august 2017: Limba si literatura materna – proba Eb) – proba scrisa

23 august 2017: Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisa

24 august 2017: Proba la alegere a profilului si specializarii – proba Ed) – proba scrisa

25, 28 august 2017: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba româna – proba A

28 august 2017: Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orala în limba materna – proba B

29-30 august 2017: Evaluarea competentelor digitale – proba D

30-31 august 2017: Evaluarea competentelor lingvistice într-o limba de circulatie internationala – proba C

1 septembrie 2017: Afisarea rezultatelor (pâna la ora 16,00) si depunerea contestatiilor (orele 16:00 – 20:00)

2 – 5 septembrie 2017: Rezolvarea contestatiilor

6 septembrie 2017: Afisarea rezultatelor finale

La solicitarea comisiilor de bacalaureat judetene/ a municipiului Bucuresti sau din proprie initiativa, Comisia Nationala de Bacalaureat poate aproba în situatii exceptionale prelungirea perioadelor de sustinere a probelor de evaluare a competentelor digitale sau lingvistice, de evaluare a lucrarile scrise ori de afisare a rezultatelor, precum şi reducerea perioadei de afisare a rezultatelor.

Condiţii pentru desfăşurarea examenului

În OMECŞ 5.070/2016 sunt explicate condiţiile de desfăşurare a examenului de Bacalaureat 2017.

Recunoasterea si echivalarea rezultatelor obtinute la examene cu recunoastere internationala pentru certificarea competentelor lingvistice în limbi straine si la examene cu recunoastere europeana pentru certificarea competentelor digitale se fac în conformitate cu metodologiile de recunoastere si echivalare si cu lista examenelor aprobate prin Ordinul ministrului educatiei, cercetarii, tineretului si sportului nr. 5.219/2010, cu modificarile ulterioare.

Comisiile de bacalaureat judetene/a municipiului Bucuresti asigura dotarea cu camere de supraveghere video si audio functionale a salilor în care se desfasoara probele examenului de bacalaureat national, a salilor în care se descarca si se multiplica subiectele, precum si a salilor în care se preiau, se evalueaza si se depoziteaza lucrarile scrise.

Activitatea de monitorizare a desfasurarii examenului de bacalaureat prin intermediul camerelor de supraveghere se va desfasura în conformitate cu o procedura stabilita de Comisia Nationala de Bacalaureat.

În vederea asigurarii desfasurarii corecte a examenului de bacalaureat, în conformitate cu prevederile reglementarilor în vigoare, comisiile de bacalaureat din centrele de examen si comisiile de bacalaureat judetene/a municipiului Bucuresti verifica, prin sondaj, înregistrarile audio-video din salile de examen, dupa încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constata nereguli, fraude sau tentative de frauda ori în cazul în care exista sesizari privitoare la nereguli, fraude sau tentative de fraude, verificarea se face pentru înregistrarile din toate salile de examen din centrul respectiv.

Daca, în urma verificarilor, se constata existenta unor nereguli, fraude sau tentative de frauda, respectiv nerespectarea reglementarilor privitoare la organizarea si desfasurarea examenului de bacalaureat, comisia de bacalaureat din centrul de examen ia masurile ce se impun, care pot merge pâna la eliminarea candidatilor din examen. Comisia de bacalaureat din centrul de examen anunta comisia de bacalaureat judeteana/a municipiului Bucuresti, care propune eventualele masuri de sanctionare si anunta, dupa caz, Comisia Nationala de Bacalaureat.

În procesul de evaluare initiala a lucrarilor scrise si de rezolvare a contestatiilor, în cazul în care diferenta dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult 0,50 puncte, notele obtinute se trec, pe fiecare lucrare în parte, cu cerneala rosie, de catre profesorii evaluatori, dupa ce este verificata concordanta cu borderourile individuale, si se semneaza de acestia. Nota finala se trece pe lucrare, în prezenta profesorilor evaluatori, de catre presedintele comisiei. Presedintele comisiei calculeaza nota finala, ca medie aritmetica cu doua zecimale a notelor acordate de evaluatori, fara rotunjire si semneaza.

În cazul în care diferenta între notele acordate de cei doi evaluatori este mai mare de 0,50 puncte lucrarea va fi recorectata de alti doi profesori evaluatori numiti de presedintele comisiei. Nota rezultata în urma reevaluarii este nota care se trece pe lucrare si reprezinta nota finala. Sub nota semneaza cei patru evaluatori si presedintele comisiei. Numarul pachetului si numarul de ordine al lucrarilor care necesita a treia evaluare sunt consemnate într-un proces-verbal, semnat de cei amintiti anterior.

Dupa încheierea evaluarii si deschiderea lucrarilor, presedintele comisiei de contestatii analizeaza notele acordate dupa reevaluare, în comparatie cu cele acordate initial. În situatia în care se constata diferente de notare mai mari de 1 punct, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea initiala si cele de la contestatii, presedintele comisiei de contestatii numeste o a treia comisie formata din alti doi profesori cu experienta, altii decât cei care au evaluat initial lucrarile în centrul de contestatii.

Reevaluarea se va face dupa o noua secretizare a lucrarilor, respectând cu strictete baremul de evaluare si toate procedurile de evaluare. Nota acordata de a treia comisie este nota finala a comisiei de contestatii.

Nota definitiva nu mai poate fi modificata si reprezinta nota obtinuta de candidat la proba

respectiva.

Candidatii care depun contestatii completeaza si semneaza o cerere tipizata în care se mentioneaza faptul ca nota initiala se poate modifica, dupa caz, prin crestere sau descrestere, prin nota acordata la contestatii.

Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa introduca în salile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacose, posete si altele asemenea, candidatii având obligatia de a lasa obiectele mentionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilita de comisia de bacalaureat în acest scop.

Candidatii care refuza depozitarea obiectelor mentionate la alin. (1) în sala stabilita de comisia de bacalaureat în acest scop nu vor fi primiti în examen.

Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa aiba, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbracaminte sau încaltaminte, în penare si altele asemenea sau în bancile în care sunt asezati în salile de examen, orice fel de lucrari: manuale, carti, dictionare, culegeri, formulare, memoratoare, notite, însemnari, rezumate, ciorne sau lucrari ale altor candidati etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

Se interzice candidatilor sa aiba, în salile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbracaminte sau încaltaminte, în penare si altele asemenea, sau în bancile în care sunt asezati în salile de examen, telefoane mobile, casti audio, precum si orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la retele de socializare, ce ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidati ori cu exteriorul.

Se interzice candidatilor la examenul de bacalaureat sa comunice între ei sau cu exteriorul, sa transmita ori sa schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notite sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidati sau cu exteriorul.

Candidatii care încalca regulile mentionate vor fi eliminati din examen, indiferent daca materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent daca au fost introduse de acestia ori de alti candidati, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane si indiferent daca ei au primit ori au transmis materialele interzise.

Încalcarea regulilor mentionate va fi considerata tentativa de frauda, iar candidatii respectivi nu mai pot participa la probele urmatoare si sunt declarati „eliminati din examen”, fara posibilitatea recunoasterii, în sesiunile urmatoare, a notelor la probele promovate anterior eliminarii, inclusiv a probelor de evaluare a competentelor lingvistice si digitale. Acesti candidati nu mai au dreptul de a participa la urmatoarele doua sesiuni ale examenului de bacalaureat. Calculul celor doua sesiuni la care candidatii „eliminati din examen” nu mai au dreptul de a participa se face fara luarea în considerare a sesiunii speciale a examenului de bacalaureat.

Înainte de începerea probelor, asistentii prezinta candidatilor prevederile metodologice legate de organizarea si desfasurarea corecta a examenului de bacalaureat si le solicita sa predea toate eventualele materiale si obiecte care, potrivit reglementarilor în vigoare pentru examenul de bacalaureat, sunt interzise în sala de examen.

Apoi. candidatii vor semna un process-verbal cu aceste prevederi si mentiunea ca stiu ca nerespectarea regulilor mentionate are drept consecinta masurile amintite.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax