Connect with us
Publicitate

Eveniment

Baia de Arieș: Doi elevi eliminați din bacalaureat după ce le-a sunat telefonul mobil în sală. Vor putea da examenul în august 2014

elevi

Publicat

Doi elevi din Baia de Arieș au fost eliminați din sala de examen în timp ce susțineau proba de Bacalaureat la matematică. Potrivit inspectorului școlar general Dorin Sandea, acestora le-a sunat telefonul în timpul examenului, ceea ce a făcut ca elevii să fie dați afară din examen, cu nota 1. Cei doi vor putea susține examenul, conform metodologiei, abia în sesiunea din 2014.

„La proba de matematică s-au înscris 3.252 elevi, dintre care la examen s-au prezentat 2.989. A apărut primul incident la Baia de Arieș, unde doi elevi au fost eliminați din sală. Se pare că aveau telefonul mobil asupra lor și au primit apeluri în timpul examenului”, a declarat inspectorul şcolar general Dorin Sandea.

Acesta a oferit câteva explicații privind consecințele cu care elevii vor fi nevoiți să se confrunte, conform metodologiei: „La capitolul VIII, art. 70, alin 10. se prevede că elevii care au fost eliminati de la o probă pentru fraudă sau tentativă nu mai pot participa la probele următoare, (n.r. – cea de vineri) și sunt declarati eliminati din examen, fără posibilitatea recunoașterii notelor obținute anterior. Astfel, cei care au fost eliminați la matematică nu au dreptul să li se mai recunoască promovările de la alte probe anterioare (competențe, limba română, probe orale)”.

Capitolul Răspunderi disciplinare, Art. 96, Alin 1. prevede că acei candidați care au fost eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului. „Aceștia vor relua integral examenul, nu se mai pot prezenta în august, nici în sesiunea din iunie-iulie anul viitor, ci abia în august 2014”, a explicat Sandea.

Procedura de eliminare din sală este următoarea: „Asistenții de sală, care au sesizat incidentul, anunță președintele, se face constatarea, procesul verbal, se elimină elevii conform condițiilor și se afișează imediat situația de eliminare”, a mai spus inspectorul şcolar general.

Potrivit vicepreședintelui Comisiei de Bacalaureat din Alba, Dan Cherecheș, elevii au fost controlați la intrarea în săli și se pare că scuza celor doi elevi a fost că își uitaseră telefoanele asupra lor, din neglijență.

Citeşte şi despre SUBIECTELE de la probele scrise de matematică şi istorie şi cum s-au prezentat elevii din Alba la Bacalaureat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate