Connect with us

Administrație

Bani pentru fermieri: A început plata Ajutoarelor Naționale Tranzitorii. Câți bani se dau și cine beneficiază

Publicat

Bani pentru fermieri: Agricultorii români primesc în conturi Ajutoarele Naționale Tranzitorii (ANT) pentru campania 2024. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că a efectuat plăți în valoare de peste 800 de milioane de lei către peste 500.000 de beneficiari. Banii provin de la bugetul de stat și acoperă atât sectorul vegetal, cât și cel zootehnic.

Plata ANT-urilor a fost confirmată de mai mulți fermieri din județul Alba.

”Precizăm faptul că, 509.556 fermieri sunt beneficiarii sumei de 804.463.876,87 lei. În prezent, plățile continuă la nivel național, în funcție de data autorizării cererilor.

Important de precizat este că, ordinea la plată nu depinde de județul în care se află fermierul, ci de data la care a fost autorizată cererea.

Astfel, cei care au fost autorizați mai devreme au început deja să primească banii în conturi” au transmis miercuri, reprezentanții Instituției Prefectului Alba.

Sumele sunt acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), iar valoarea totală aprobată pentru aceste plăți este de un miliard de lei, din care peste 800 de milioane au fost deja distribuite.

Restul sumei urmează să fie achitată în perioada următoare, pe măsură ce cererile sunt procesate și autorizate.

Valoarea ajutoarelor diferă în funcție de culturile sau animalele declarate.

  • De exemplu, pentru culturile amplasate pe teren arabil (ANT 1), suma acordată este de 53,18 lei/ha.
  • Fermierii care au cultivat in sau cânepă pentru fibră (ANT 2 și 3) primesc 50,69 lei/ha.
  • Cultivatorii de tutun beneficiază de un sprijin substanțial, de peste 25.900 lei/ha.
  • Pentru hamei se acordă 1.389,75 lei/ha, iar pentru sfecla de zahăr – 547,13 lei/ha.
  • În sectorul zootehnic, pentru bovine de carne (ANTZ 7) se plătesc 368,03 lei/cap, pentru bovine lapte (ANTZ 8) – 104,54 lei/tonă, iar pentru ovine sau caprine (ANTZ 9) – 22,56 lei/cap.

Campania de plăți continuă în următoarele zile, iar APIA recomandă fermierilor să verifice periodic conturile și să se asigure că au respectat toate condițiile pentru autorizarea cererii.

Bani pentru fermieri

De asemenea, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin intermediul Centrelor Judeţene, efectuează plata ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură pentru perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2024 (trimestrul IV/2024), în conformitate cu prevederile HG nr. 1174/2014 şi OMADR nr.1727/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Cantităţile de motorină pentru trimestrul IV/2024, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 125/27.03.2025 sunt următoarele :

  • Sectorul vegetal: 58.595.655 litri motorină; 119.243.406 lei
  • Sectorul zootehnic: 8.728.402 litri motorină; 17.826.504 lei
  • Sector îmbunătăţiri funciare: 732.215 litri motorină; 1.506.786 lei.

„Îmi exprim aprecierea cu privire la colaborarea interinstituțională din județul nostru și implicarea constantă a personalului care îsi desfăsoară activitatea în domeniul agriculturii și accesării fondurilor europene.

Adresez totodată mulțumiri tuturor fermierilor din județ pentru responsabilitatea și răbdarea de care au dat dovadă în relația cu instituțiile statului, precum și pentru eforturile continue de a dezvolta și moderniza exploatațiile agricole din județ.

Instituția Prefectului va continua să sprijine dialogul între administrația publică și sectorul agricol, urmărind în permanență buna funcționare a mecanismelor de sprijin financiar și respectarea drepturilor beneficiarilor din domeniul agricol”, a transmis prefectul Nicolae Albu.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement