Un bărbat din Alba Iulia este cercetat de polițiști, fiind acuzat că luni, 13 noiembrie 2023, a încălcat un ordin de protecție.

Potrivit IPJ Alba, la data de 13 noiembrie 2023, în urma unui apel prin 112, polițiștii din Alba Iulia au intervenit la o locuință din municipiu, de unde a fost semnalată încălcarea unui ordin de protecție provizoriu.

Publicitate

Din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 55 de ani, din Alba Iulia, s-ar fi deplasat la locuința soției sale, cu toate că acest lucru îi era interzis printr-un ordin de protecție provizoriu, emis de polițiști, la data de 12 noiembrie, după ce și-ar fi agresat soția.

Față de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție provizoriu.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90