Bărbat din Bucerdea Grânoasă, cu dosar penal. A condus un autoturism cu 1,26 mg/l alcool „la bord” şi a refuzat testarea la spital
Un bărbat în vârstă de 49 de ani din comuna Bucerdea Grânoasă s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști în timp ce conducea un autoturism, cu 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spitalul din Blaj, în vederea recoltării mostrelor de sânge şi stabilirii alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat să se supună recoltării.
Potrivit IPJ Alba, la data de 5 septembrie, în jurul orei 21.45, poliţiştii Secției 5 Poliţie Rurală Blaj, în timp ce executau serviciul de patrulare pe DN14B, pe raza comunei Crăciunelu de Jos, l-au depistat pe un bărbat de 49 de ani, din comuna Bucerdea Grânoasă, care conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Blaj, în vederea recoltării mostrelor de sânge şi stabilirii alcoolemiei, însă bărbatul a refuzat să se supună recoltării.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice.
Urmariti Alba24.ro si pe Google News
Anunturi Alba24
Publica un anunt gratuitSTIREA TA — trimite foto/video la Alba24






Comentarii (0)