Eveniment
Bărbat din Lopadea Nouă, REȚINUT de polițiști. În timp ce era băut, și-a lovit un vecin, în urma unor discuții în contradictoriu
Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Aiud au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 36 de ani, din comuna Lopadea Nouă, bănuit de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Potrivit IPJ Alba, în sarcina acestuia s-a reținut faptul că, la data de 28 octombrie, în jurul orei 13:00, pe fondul consumului de alcool și în urma unor discuții în contradictoriu, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, i-ar fi aplicat mai multe lovituri unui vecin de 43 de ani, din Lopadea Nouă, acesta având nevoie de îngrijiri medicale.
În cursul zilei de sâmbătă, 29 octombrie 2022, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News