Un bărbat de 34 de ani din Vințu de Jos, județul Alba, s-a ales cu dosar penal, după ce și-a amenințat fratele.

Potrivit IPJ Alba, miercuri, 22 august, polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au fost sesizați, de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, din comuna Vințu de Jos, cu privire la faptul că a fost amenințat de către fratele său.

Publicitate

Din primele cercetări efectuate de polițiști a rezultat că, în urma unor discuții purtate în contradictoriu, bărbatul în vârstă de 34 de ani și-ar fi amenințat fratele, provocându-i acestuia o stare de temere.

Pe numele bărbatului a fost emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile și a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, au precizat reprezentanții IPJ Alba.

Publicitate