Educație
Barometrul de Consum Cultural: 67% dintre români nu au văzut niciodată un spectacol de teatru, dar 92% se uită la TV
Aproximativ 84% dintre români nu au încredere în cei din jurul lor și consideră că este mai bine să fii prudent, iar 66% consideră că în România oamenii sunt liberi să spună ce gândesc fără să le fie frică de consecințe, potrivit Barometrului de Consum Cultural pe 2018.
La împlinirea a 30 de ani de la căderea regimului comunist, studiul prezintă câteva rezultate interesante cu privire la cât de liberi se simt românii.
Astfel, 84% dintre cei intervievați nu au încredere în cei din jurul lor și consideră că este mai bine să fii prudent și doar 66% consideră că în România oamenii sunt liberi să spună ce gândesc fără să le fie frică de consecințe, în timp ce 17% sunt împotriva acestei afirmații.
Dintre cei care nu consideră că sunt liberi să spună ce gândesc, 26% trăiesc în regiunea de Vest, iar 24%, în Nord-Est.
”Românii cheltuiesc în medie 27 de euro de persoană pentru cultură, în timp ce media europeană este de cinci ori mai mare. Cea mai mare parte a sumei este alocată pentru plata serviciilor TV şi mai puţin pentru procurarea altor servicii culturale”, a declarat Tudorel Andrei, preşedintele Institutului Naţional de Statistică.
Ce înseamnă să fii un adevărat român?
Însă ce înseamnă să fii un adevărat român? 94% dintre cei intervievați consideră că, pentru a fi un adevărat român, este important și foarte important să respecți legile și instituțiile României, 88%, să te fi născut în România, iar 72% consideră că un adevărat român este creștin ortodox.
De asemenea, 80% dintre cei intervievați preferă să fie cetățeni români și nu ai altei țări.
Studiul Barometrul de consum cultural 2018. Dinamica sectorului cultural în anul Centenarului Marii Uniri se bazează pe un sondaj de opinie realizat de operatorul Institutul Român pentru Evaluare și Strategie în perioada 1 septembrie – 5 octombrie 2018, pe un eșantion național de 1.200 de persoane cu vârste de 18 ani și peste, printr-o metodă CAPI (interviuri față în față). Marja teoretică de eroare la nivelul eșantionului a fost de +/-2,8% la un nivel de încredere de 95%.
Potrivit studiului, se remarcă o creştere cu 6 puncte a procentului de persoane care merg la cinematograf, de la 33% în 2016, la 39% în 2018, la fel cum a crescut şi consumul de spectacole de muzică şi divertisment, de la 43% în 2016, la 57% în 2018 (cel puţin o dată pe an). În ciuda creşterii numărului de spectacole, consumul de teatru a scăzut de la 37% în 2014, la 33% în 2018.
În continuare, îngrijorător este faptul că 67% dintre români nu au văzut vreodată un spectacol de teatru. În schimb, 92% dintre cei intervievaţi se uită la televizor cel puţin o dată pe săptămână, iar 79% o fac zilnic.
Publicația „Barometrul de Consum Cultural 2018. O retrospectivă a anului centenar”, lansată de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală (INCFC), la Conferința Națională a Managerilor Culturali (CNMC), se concentrează pe analiza tendințelor și a practicilor culturale înainte și după contextul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și pe reliefarea relației indisolubile între cultură și educație.
„Barometrul de Consum Cultural” este cel mai amplu studiu la nivel național, care măsoară practicile, preferințele și tendințele consumatorilor de cultură din România, potrivit autorilor.
Sursă: Digi24.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News