Sport
BASCHET: Meci decisiv, CS Universitatea – BC Galactica Brașov
Sâmbătă, formația de baschet feminin – CS Universitatea LPS Alba Iulia – va întâlni, pe propriul teren, BC Galactica Brașov, în primul meci din partea a doua a campionatului, dedicată echipelor care se vor lupta pentru locurile 9-16. Directorul tehnic al Universității consideră partida de sâmbătă ca fiind cea mai grea din toate întâlnirile. ”Va fi cel mai greu meci, este foarte important să câștigăm sâmbătă, pentru că de acest meci depinde parcursul nostru în 9-16”, a declarat Nicușor Marcu, director tehnic, CS Universitatea LPS Alba Iulia.
Meciul pune față în față și mai multe ambiții, dar și prietenii. De pildă, Ana Maria Chirilă revine la Alba Iulia în postura de adversară a Universității. Aceasta speră să se impună cu gruparea brașoveană, chiar dacă o încearcă mari emoții la revenirea în orașul Unirii. ”Îmi este greu să revin ca adversară, dar mă și bucur că îmi revăd colegele și cea mai bună prietenă (Luiza Voinea). Vreau să câștigăm și am o mare ambiție în acest sens. Nu consider ca fiind o revanșă, consider că trebuie să joc la adevărata mea valoare, să vadă antrenorul ce a pierdut și pe cine a ținut pe tuşă, jumătate de campionat”, a declarat Ana-Maria Chirilă, Galactica Brașov.
Luiza Voinea: ”Patru sferturi, uit de prietenie”
Prietenă bună cu Ana-Maria Chirilă și colege de apartament pe perioada șederii Anei la Alba Iulia, Luiza Voinea nu consideră că meciul va avea o încărcătură mai mare pentru ea. ”Sunt profesionistă și, pe perioada celor patru sferturi, uit de prietenie și de tot”, a declarat Luiza Voinea, CS Universitatea LPS Alba Iulia.
Totuși, sportiva rămasă la Alba Iulia simte lipsa Ana-Mariei Chirilă.” Este greu fără ea, pentru că ne-am obișnuit împreună”, a mai spus Luiza Voinea.
Partida dintre CS Universitatea LPS Alba Iulia – BC Galactica Brașov va avea loc sâmbătă, de la ora 16.00, în sala de sport a Universității „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News