Connect with us
Advertisement

Actualitate

Bătaie între doi colegi de serviciu, din cauza banilor. Unul dintre ei a ajuns la spital, iar celălalt este cercetat pentru lovire

Publicat

Un bărbat din Câmpia Turzii s-a ales cu răni deschise la nivelul feţei, după ce a fost lovit cu pumnii şi picioarele de către un coleg de serviciu, în faţa unui restaurant din Alba Iulia. Agresorul, un tânăr de 24 de ani din judeţul Bacău, este cercetat pentru lovire.

Conflictul s-a petrecut sâmbătă, 11 august, în jurul orei 6.30, în faţa unui restaurant de pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia. Incidentul a fost semnalat prin apel la 112, iar jandarmii au intervenit la faţa locului.

Au fost identificaţi Paul Dumea (24 de ani), domiciliat într-o localitate din judeţul Bacău şi L.F. (37 de ani), din Câmpia Turzii, judeţul Cluj. Cei doi, colegi de serviciu, au recunoscut că au avut o divergenţă în legătură cu împărţirea unei sume de bani. S-au certat şi Paul Dumea l-a lovit de mai multe ori pe bărbatul din Câmpia Turzii, cu pumnii şi picioarele, provocându-i răni deschise la nivelul feţei. A fost chemată ambulanţa, al cărei echipaj i-a acordat primele îngrijiri, după care a fost transportat la Spitalul Judeţean Alba.

Agresorul a fost condus la sediul Jandarmeriei Alba şi au fost efectuate pe numele lui actele premergătoare începerii urmăririi penale, fiind susceptibil de săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe. Cercetările urmează să fie continuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement