Connect with us
Advertisement

Actualitate

Beneficiile preferate de angajaţi şi companii. Prima de Crăciun, pe primul loc. Alte variante pentru salariaţii mai norocoşi

Publicat

pom craciun Principalul beneficiu preferat de companiile și angajații din România cu ocazia sărbătorilor de iarnă este prima de Crăciun. Urmează al 13-lea salariu în clasament şi tichetele cadou, potrivit unei analize realizate de o firmă specializată în servicii de resurse umane.

Conform studiului, angajatorii pun tot mai mult accentul pe acordarea de beneficii pentru angajați, atât cu ocazia sărbătorilor, cât și pe tot parcursul anului, în vederea creșterii ratei de retenție în companie și atingerea unui grad de satisfacție cât mai ridicat.

“Anumite companii oferă de la abonamente avantajoase la săli de sport sau la clinici private, până la acoperirea costurilor pentru cursuri de specializare. Totodată, sfârșitul de an reprezintă o perioadă solicitantă din punct de vedere financiar pentru angajați, astfel că beneficiile extra-salariale, cu precădere cele în bani, sunt apreciate de către români”, a declarat Laura Gheară, managing director al General Human Resources, compania care a realizat studiul.

De asemenea, companiile au în vedere și copiii angajaților în perioada sărbătorilor, acordând cadouri fiecărui minor, de cele mai multe ori acestea constând în jucării și dulciuri sau tichete cadou, cu respectarea cadrului legal de acordare a acestora. Pentru copiii angajaților, unele companii optează și pentru organizarea de petreceri de Crăciun dedicate.

(P)  Caciuli, manusi și fulare pe FashionSport.ro.  Peste 40.000 de articole sport pentru femei, bărbați și copii de la 900 branduri : Nike, Adidas, Puma, Salomon, Slazenger, Lee Cooper, Karrimor, Under Armour,  Everlast etc. La FashionSport.ro este Black Friday în fiecare zi.

Autorii analizei arată că eforturile depuse de angajați de-a lungul anului sunt răsplătite prin bonusurile de performanță, care au ca scop fidelizarea salariaților, și prin acordarea de premii de recunoaștere a meritelor, companiile desemnând ‘Angajatul anului’ sau ‘Angajatul cu cele mai bune vânzări’ în cadrul petrecerii de Crăciun. Anul acesta s-a observat o nouă abordare din partea unor companii din România, care au decis să redirecționeze sumele alocate pentru organizarea unor astfel de evenimente către susținerea unor cauze umanitare.

General Human Resources este o companie înființată în anul 2012, specializată în servicii de externalizare a proceselor de resurse umane, de la administrare de personal și payroll la consultanță în HR și recrutare.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement