Eveniment
Bilete gratuite la transport interurban pentru persoanele cu handicap din Alba. Precizări DGASPC
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Alba anunță persoanele cu certificat de încadrare în grad de handicap grav sau accentuat, precum și însoțitorii sau asistenții personali ai acestora că au fost soluționate cererile primite și înregistrate de la începutul anului 2021 privind emiterea biletelor gratuite de călătorie pentru transportul interurban.
Potrivit sursei citate, biletele de călătorie au fost deja transmise prin intermediul serviciilor poștale solicitanților.
Lista operatorilor de transport la care pot fi utilizate biletele de călătorie gratuită se va afișa la sediul DGASPC Alba și se va publica pe site-ul instituției: www.protectiasocialaalba.ro. Această listă se va actualiza pe măsura semnării convențiilor de către operatorii de transport interurban, potrivit sursei citate.
Din ianuarie 2021, ca urmare a modificărilor legislative, persoanele cu handicap grav beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet de tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele de transport fluvial, pentru 24 de călătorii pe an calendaristic.
Beneficiază de 24 de călătorii pe an calendaristic şi următoarele persoane:
- însoţitorii persoanelor cu handicap grav, numai în prezenţa acestora;
- asistenţii personali ai persoanelor cu handicap grav.
Persoanele cu handicap accentuat beneficiază de gratuitatea transportului interurban, la alegere, cu orice tip de tren, în limita costului unui bilet la tren interregio IR cu regim de rezervare la clasa a II-a, cu autobuzele sau cu navele pentru transport fluvial, pentru 12 călătorii pe an calendaristic.
Beneficiază de 12 călătorii pe an calendaristic şi însoţitorii copiilor cu handicap accentuat, numai în prezenţa acestora.
Eliberarea biletelor de călătorie gratuită se realizează în baza cererii depuse în acest sens. Cererea poate fi formulată de către persoana cu handicap sau reprezentantul legal al acesteia, de către persoana cu împuternicire notarială dată de către persoana cu handicap/reprezentantul legal al acesteia/organizația neguvernamentală sau de către asistentul personal. Cererea va fi însoțită de copie a actului de identitate a solicitantului.
Cererea se transmite către DGASPC Alba prin mijloace electronice sau servicii de curierat/poștale ori se depune la sediul instituției.
În urma verificării documentelor, cererile vor fi soluționate prin emiterea biletelor de călătorie gratuită interurbană, care vor fi transmise solicitanților prin servicii poștale.
Conform Hotărârii Guvernului nr. 1.118/2020, în vigoare de la 1 ianuarie 2021, persoanele cu handicap grav sau accentuat pot opta, la cerere, pentru acordarea gratuității la transportul interurban sau pentru decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul aflat în proprietatea acestora, familiei, asistentului personal, însoțitorului sau furnizorului de servicii sociale.
De acest drept beneficiază și părintele, tutorele sau persoana care se ocupă de creșterea și îngrijirea copilului cu handicap grav sau accentuat în baza unei măsuri de protecție specială, stabilită în condițiile legii.
Cererea de opțiune exprimată în acest sens poate fi depusă prin orice mijloace: electronice, servicii de curierat/poștale sau la sediul instituției.
Dacă a fost exprimată opțiunea pentru decontarea carburantului, nu se mai acordă bilete de transport interurban.
Dacă a fost exprimată opțiunea pentru acordarea gratuității la transportul interurban în baza biletelor de transport, persoana cu handicap nu poate solicita decontarea carburantului necesar deplasării cu autoturismul.
Pentru orice informație sau sesizare, în vederea evitării deplasărilor inutile, se poate ține legătura cu serviciile cu atribuții în domeniu din cadrul DGASPC Alba prin intermediul adreselor de e-mail: dgaspc@protectiasocialaalba.ro; contaprestatiisociale@protectiasocialaalba.ro; sau telefonic la nr. 0258 – 833 230.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News