Connect with us
Advertisement

Economie

Bilete tratament 2022 pentru pesionari: Criteriile aprobate în acest an. Lista stațiunilor din România, prinse în program

Publicat

Pensionarii și alte categorii de persoane pot merge și în acest an gratuit în stațiunile balneare din România. 13 stațiuni sunt prinse în program, iar statul decontează aproximativ 2.000 de lei pentru fiecare beneficiar. 

Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de:

  • pensionar al sistemului public de pensii
  • asigurat al sistemului public de pensii
  • beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii

Condiții de acordare a biletelor de tratament balnear

  • Pot beneficia de tratament balnear persoanele care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale. Persoanele trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în România
  • Biletele de tratament balnear se pot acorda numai în limita numărului locurilor la tratament balnear finanţat din bugetul asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
  • Biletele de tratament balnear se acordă în conformitate cu ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear în funcţie de criteriile specifice, în limita locurilor repartizate pe serii, staţiuni şi unităţi de cazare. Suplimentările primite de la CNPP, prin redistribuire, se acordă în limita locurilor repartizate.
  • Din totalul biletelor de tratament balnear repartizate pentru fiecare lună, 3% rămân la dispoziţia conducerii casei teritoriale de pensii, pentru soluţionarea unor cazuri medicale grave, cazuri sociale deosebite etc., care necesită tratament balnear în regim de urgenţă.
  • Numărul total al biletelor acordate cu titlu gratuit se împarte pe serii, proporţional cu numărul total al persoanelor beneficiare de prevederile unor legi speciale, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

Procedura de repartizare

După repartizarea biletelor gratuite şi a celor aflate la dispoziţia conducerii, biletele rămase se repartizează pe serii, staţiuni şi unităţi de tratament, după cum urmează:

  • cel puţin 80% pentru pensionari
  • până la 20% pentru asiguraţi.

În vederea aplicării criteriului specific al beneficiului unui bilet de tratament balnear în ultimii 2 ani, în funcție de data prezentării în stațiune înscrisă în biletul de tratament balnear, anul calendaristic se împarte după cum urmează:

  • sezon – în perioada 15 mai – 31 august a fiecărui an
  • extrasezon – în celelalte perioade ale anului

Biletele de tratament balnear se acordă individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear. În situaţia neridicării biletului de tratament balnear repartizat potrivit prezentelor criterii, pentru o serie, solicitantul mai poate obţine un alt bilet de tratament balnear doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie.

Categoriile de persoane care pot beneficia de tratament balnear, gratuit

  • pensionarii de invadilitate în cadrul programului de recuperare întocmit de medicul expert al asigurărilor sociale
  • persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Decretului-lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor
  • persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 194 5, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi persoanele care au calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă, stabilită în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.2 14/ 1999, cu modificările şi completările ulterioare
  • persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare
  • persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
  • persoane beneficiare de drepturi stabilite în baza prevederilor Legii 49/1999 privind pensiile I.O.V.R., cu modificările şi completările ulterioare
  • persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare
  • persoane care beneficiază de cure balneoclimaterice potrivit art. 22 din Legea nr.346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, republicată, cărora li s-a stabilit de către medicul expert al asigurărilor sociale din cadrul caselor teritoriale de pensii, program individual de recuperare
  • persoane ale căror drepturi sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 757/2008 pentru aprobarea acordării biletelor de tratament balnear, în mod gratuit, salariaţilor care lucrează în mediu radioactiv – zonele I şi II de expunere la radiaţii, la prospectarea, explorarea, exploatarea, prepararea minereului de uraniu, precum şi la conservarea şi închiderea perimetrelor miniere.

Cum se depun cererile pentru bilete de tratament

Biletele de tratament balnear se acordă individual. În cursul unui an calendaristic, unei persoane i se poate elibera un singur bilet de tratament balnear.

În situaţia neridicării biletului de tratament balnear repartizat potrivit prezentelor criterii, pentru o serie, solicitantul mai poate obţine un alt bilet de tratament balnear doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie.

Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri.

AICI: MODEL CERERE BILETE TRATAMENT PENSIONARI

Punctajul aferent fiecărei cereri este obţinut prin însumarea punctajelor acordate pentru fiecare criteriu în parte raportat la numărul de criterii prevăzut pentru categoria respectivă.

Departajarea cererilor cu același punctaj

Dacă, în urma calculării punctajului, mai multe cereri au acelaşi punctaj, ele se ordonează descrescător după punctajul primit conform numărului de bilete de care a beneficiat în ultimii 2 ani.

Dacă, după această etapă mai multe cereri au acelaşi punctaj pentru criteriul 1, atunci ele se ordonează crescător după venit.

Dacă şi după parcurgerea acestor două etape se identifică cereri cu acelaşi punctaj final, atunci persoanele se ordonează după numărul cererii, având prioritate cererea cu numărul cel mai mic.

  • În cazul cererilor depuse de soţ şi soţie care doresc să meargă împreună la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării se stabileşte ca medie a punctajelor individuale.
  • În cazul cererilor depuse de părinţi şi copii beneficiari de pensie de urmaş care doresc să meargă împreună la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării se stabileşte ca medie a punctajelor individuale.
  • În cazul cererilor depuse de două persoane care merg împreună la tratament balnear, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării se stabileşte ca medie a punctajelor individuale.
  • În cazul cererii depuse de însoţitorul pensionarului de invaliditate gradul I sau însoţitorul persoanei cu handicap grav care însoţeşte o persoană aflată în această situaţie, punctajul luat în calcul în vederea ierarhizării cererii este egal cu punctajul acordat pensionarului de invaliditate gradul I sau persoanei cu handicap grav.

Repartiţia biletelor de tratament balnear pentru pensionari, în ordinea de ierarhizare a cererilor se întocmeşte pe baza opţiunilor făcute de solicitant şi în ordinea menţionată pe cerere.

Răspunderea privind modul de completare şi corectitudinea datelor din cerere revine în totalitate solicitantului.

Declararea în prezenta cerere a unor date nereale sau incomplete, atrage după sine răspunderea materială, în sensul că diferenţa între contribuţia datorată şi contribuţia achitată se va recupera de la beneficiar, conform legii.

Lista stațiunilor

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Maria

    marți, 07.03.2023 at 09:42

    lista cu beneficiar de bilete de tratament pentru 2023 când se afișează rezultatele căutării pe site-ul oficial al Casei de pensii București

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement