Connect with us
Advertisement

Actualitate

Biopsia lichidă, o metodă revoluționară în monitorizarea cancerelor la nivel european. Ce beneficii aduce

Publicat

Biopsia lichidă este o metodă promiţătoare în monitorizarea cancerelor la nivel european. Procedura ar trebui să devină disponibilă pentru un număr mai mare de pacienţi în Franţa, în cadrul unui program anunţat miercuri de mai multe entităţi din sectorul sănătăţii, informează AFP.

„Astăzi, Franţa se remarcă prin această investiţie în biopsia lichidă”, a declarat Pierre Mezeray, unul dintre directorii grupului farmaceutic elveţian Roche, care participă la acest parteneriat, potrivit Agerpres.

Grupul Roche colaborează în cadrul parteneriatului cu institutul francez Gustave Roussy, unul dintre principalii actori francezi implicaţi în lupta împotriva cancerului. Acordul prevede ca institutul Gustave Roussy să poată să utilizeze instrumentele de biopsie lichidă create de Roche.

Ce este biopsia lichidă

Această tehnologie este considerată pe scară largă ca fiind una dintre realizările majore din ultimii ani pe plan medical, iar anumiţi observatori o consideră demnă de a fi recompensată cu premiul Nobel.

Ea permite monitorizarea evoluţiei unui cancer printr-o simplă recoltare de sânge, nu printr-o biopsie clasică, o metodă ce implică prelevări mult mai greu de efectuat.

Citește și: Calvarul bolnavilor de cancer în luptă cu ”sistemul medical bolnav”. Dreptul la tratament gratuit, câștigat la Curtea de Apel Alba

Noua tehnologie caută să depisteze prezenţa în sânge a ADN-ului anormal, produs de către tumori.

Spre deosebire de biopsiile tradiționale, care implică prelevarea unui eșantion de țesut dintr-un organ sau o tumoare, biopsia lichidă analizează materialul genetic și alte componente eliberate în sânge de către celulele tumorale sau alte celule afectate.

Biopsia lichidă poate fi efectuată periodic pentru a monitoriza progresul bolii și răspunsul la tratament, permițând ajustarea rapidă a terapiei.

Aceasta este utilă pentru a detecta recidivele sau mutațiile rezistente la tratament.

Unele tipuri de cancer pot fi detectate în stadii incipiente prin biopsie lichidă, înainte ca tumorile să devină vizibile pe imagistica convențională sau să fie suficient de mari pentru a fi biopsiate prin metode tradiționale.

După tratamentul cancerului, biopsia lichidă poate ajuta la identificarea recidivelor mai devreme decât alte metode de diagnosticare.

Unele cancere dezvoltă rezistență la tratamentele standard prin mutații genetice. Biopsia lichidă poate identifica aceste mutații, permițând medicilor să ajusteze tratamentul.

Biopsia lichidă, speranța medicilor francezi

Intenţia este de a alcătui un portret foarte precis al cancerului la nivel molecular, pentru a propune terapii ţintite.

Într-un mod care este încă ipotetic, această tehnologie ar putea, de asemenea, într-o bună zi, să favorizeze depistarea precoce a bolii.

Pentru moment, ea este utilizată în principal pentru a monitoriza anumite cancere pulmonare, prin câteva mii de teste care sunt realizate în fiecare an în Franţa.

Însă parteneriatul anunţat miercuri vizează şi alte tipuri de cancere, pentru a le permite pacienţilor să participe la studii clinice.

În toată Franţa, clinicile şi spitalele vor trimite eşantioane echipelor de medici de la institutul Gustave Roussy, la Universitatea Paris-Saclay, care le vor analiza cu ajutorul instrumentelor produse de grupul Roche.

Cei doi parteneri au rămas discreţi în ceea ce priveşte natura financiară a acordului, însă Pierre Mezeray a dat asigurări că este vorba mai degrabă despre o colaborare „de la egal la egal” decât despre „o tranzacţie”.

Proiectul a fost salutat de specialiştii din sectorul sănătăţii, care văd în el o oportunitate de a face biopsiile lichide să devină accesibile pentru un număr mult mai mare de pacienţi.

„Deţinerea unei foarte mari platforme de secvenţiere a ADN-ului va fi un atu”, a declarat cercetătorul Alain Thierry, specialist în biopsie lichidă, care nu este implicat în proiect. „Acesta lucru va permite scăderea costurilor şi a timpului de aşteptare a rezultatelor”, a adăugat el.

Foto: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement