Connect with us
Advertisement

Eveniment

BOBOTEAZA 2020: PROGRAMUL slujbelor de sfinţire a apei la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia

catedrala incoronarii alba iulia

Publicat

  1. La Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, este program special în perioada 5-7 ianuarie, cu ocazia sărbătorii Botezului Domnului şi a Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul. Slujba de sfinţire a apei din Ajunul Bobotezei, duminică, 5 ianuarie, începe de la ora 16.30, iar cea din ziua de Bobotează, luni, 6 ianuarie, de la ora 12.20.

Cele două slujbe vor fi oficiate de ÎPS Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, la Catedrala Reîntregirii.

La Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, de Bobotează, va fi sfinţită o cantitate de aproximativ 3.500 de litri de apă.

Citește și SFÂNTUL IOAN 2020: MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul. Felicitări pentru Ion, Ioana, Nelu, Oana

Slujba numită „Sfinţirea cea mare a apei” se săvârşeşte de două ori pe an: mai întâi, în ajunul Bobotezei, iar mai apoi, pe 6 ianuarie, în ziua de Bobotează.

Sfințirea cea mare a apei, săvârșită de preoți în ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos a sfințit firea apelor, botezându-Se în râul Iordan, este oficiată numai în biserică sau lângă o apă curgătoare curată.

Citeşte şi Agheasma Mare, apa sfinţită la slujba de Bobotează. Credinţe populare şi semnificaţii religioase

În cadrul acestei slujbe, apa este sfinţită printr-o dublă invocare a Duhului Sfânt. Astfel, agheasma mare are o putere sfinţitoare deosebit de mare, potrivit crestinortodox.ro.

Cu agheasma mare se pot stropi şi casa, curtea, grădina, vitele, ogoarele şi livezile, spre a fi păzite de lucrările necurate ale diavolului (doar de Bobotează sau periodic). De asemenea, cu pocăinţa şi cu binecuvântarea duhovnicului, agheasma mare se poate lua şi în cazuri de boli grele.

Citeşte şi BOBOTEAZA: Tradiții şi superstiții. Nu se dă cu împrumut şi nu este bine să te cerţi. Ce păţeşti dacă aluneci pe gheaţă

Fiind folosită numai în cantităţi mici, agheasma nu trebuie să fie înmulţită; o sticlă de agheasmă mare este suficientă pentru un an, fiind folosită mai rar decât cea mică. Credincioșii beau agheasma mare vreme de opt zile, începând din ziua Bobotezei și încheind în ziua de odovanie a praznicului (14 ianuarie); numai în această perioadă se poate bea agheasma mare fără post și spovedanie.

PROGRAMUL slujbelor la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, în perioada 5-7 ianuarie:

Duminică, 5 ianuarie – Ajunul Botezului Domnului

Orele 7.00 – 8.00 Utrenia

Orele 10.00 – 12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur (slujește și predică ÎPS Arhiepiscop Irineu)

Orele 16.30 – 17.40 – Vecernia cu Sfinţirea cea Mare a Apei

Orele 18.00 – 19.25 – Pavecernița mare cu Litie

Luni, 6 ianuarie – BOTEZUL DOMNULUI (DUMNEZEIASCA ARĂTARE)

Orele 8.30 – 10.00 – Utrenia

Orele 10.00 – 12.20 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur (slujește și predică ÎPS Arhiepiscop Irineu)

Orele 12.00 – 13.00 – Sfinţirea cea Mare a Apei

Orele 18.00 – 19.35 – Vecernia mare cu Litie

Marți, 7 ianuarie – SOBORUL SFÂNTULUI PROOROC IOAN BOTEZĂTORUL

Orele 8.30 – 10.00 – Utrenia

Orele 10.00 – 12.00 – Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur (predică arhim. Dimitrie)

Orele 18.00 – 19.00 – Vecernia şi Pavecerniţa mică

Citește și VIDEO: Minunea apei din Israel. De Bobotează, râul Iordan îşi schimbă cursul

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement