Connect with us
Advertisement

Uncategorized

Bunicii de la centrele de zi „Sfântul Serafim de Sarov” şi „Sfânta Filofteia”, sărbătoriţi de Ziua Internaţională a Vârstnicilor

Publicat

De Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, persoanele din centrele de zi din Războieni şi Silivaş vor fi sărbătorite de copiii de la „Sfântul Serafim de Sarov” şi „Sfânta Filofteia” cu poezii, cântece şi scenete. În cadrul spectacolului, „Cu drag bunicilor noştri”, copiii le vor oferi flori şi felicitări şi vor participa alături de aceştia la o masă festivă.

„Copiii vor încerca să le aducă bunicilor o picătură de bucurie, o mângâiere şi să le arate preţuire şi recunoştinţă. E modul lor în care vor să le spună <La mulţi ani, dragi bunici!>”, a spus părintele Vladimir Beregoi, coordonatorul celor două centre. Aproape 80 de persoane vârstnice din Războieni şi Silivaş beneficiază de servicii socio-medicale de îngrijire la domiciliu.

În Alba şi în Mureş, peste 800 de vârstnici sunt beneficiari ai centrelor de zi. Astfel că în cele două judeţe funcţionează şapte centre rezidenţiale care au 125 de vârstnici beneficiari, un centru de zi pentru vârstnici cu 50 de beneficiari şi 17 servicii socio-medicale, care oferă îngrijire la domiciliu pentru un număr de peste 600 de bătrâni.

„Misiunea celor care lucrează în aceste aşezăminte sociale este să le ofere bunicilor noştri ocrotire şi mângâiere. În toate aşezămintele noastre care oferă ocrotire şi mângâiere persoanelor vârstnice au loc în 1 octombrie acţiuni prin care vârstnicii sunt sărbătoriţi şi li se arată respectul şi preţuirea pe care o merită. Cu această ocazie le urăm şi noi celor împovăraţi de ani multă sănătate şi viaţă lungă plină de bucurii. La mulţi ani!”, a spus părintele Nicolae Călin Ignat, consilier social – misionar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei şi preşedintele Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia.

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice este sărbătorită în fiecare an, începând din 1991, la 1 octombrie. În prezent majoritatea ţărilor europene se confruntă cu îmbătrânirea populaţiei, iar potrivit statisticilor o persoană din zece are peste 60 de ani.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement