Connect with us
Advertisement

Educație

Burse școlare 2024. Cum se calculează bursele sociale acordate elevilor. Listele se actualizează lunar

Publicat

Burse școlare 2024. La calcularea burselor sociale acordate elevilor se ia în calcul salariul minim pe economie la data de 20 octombrie 2023.

Anunțul a fost făcut de Ministerul Educației, în contextul în care în țară s-au acordat deja de trei ori bursele, potrivit edupedu.ro:

  • în luna noiembrie 2023 (pentru lunile septembrie și octombrie), în decembrie 2023 (pentru luna noiembrie) și pe 15 ianuarie 2024

Dosarele pentru acordarea burselor au fost depuse în maximum 25 de zile de la începutul cursurilor anului școlar 2023-2024.

Lista finală de elevi a fost transmisă de școli către inspectoratele școlare la data de 20 octombrie 2023.

Ministerul precizează că aceasta este considerată „data acordării burselor”.

Burse de merit 2024: când se plătesc bursele și câți bani vor primi elevii de clasa a V-a. Criterii de acordare

De la 1 octombrie 2023, salariul minim net pe economie este de 2.079 lei.

Valoarea burselor școlare 2024

  • Bursă de excelenţă olimpică I: între 750 și 3000 lei
  • Bursă de excelenţă olimpică II: 700 lei
  • Bursă de merit : 450 lei
  • Bursă socială: 300 lei
  • Bursă pentru mame minore: 700 lei
  • Bursă tehnologică: 300 lei

Valoarea burselor poate fi majorată de către consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ în funcţie de sumele alocate de autorităţile administraţiei publice locale sau alte venituri obţinute.

Burse sociale 2024. Cum se acordă

Bursa socială se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații:

  • elevi proveniți din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
  • elevi minori, respectiv elevi în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă“, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
  • elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
  • elevi care provin din familii monoparentale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
  • elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului
  • elevi proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune

Bursele sociale se actualizează lunar

Lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile prevăzute

Bursele sociale se acordă și în perioada vacanțelor școlare.

Nu primesc bursa socială în perioada vacanței de vară:

  • elevii care nu au promovat anul școlar;
  • elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 de absențe nemotivate/an;
  • absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;
  • elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.

Burse școlare 2024. Procedura pentru burse sociale în perioada următoare

Până la data de 20 a lunii, școala transmite lunar la ISJ/ISMB sumele estimate pentru plata burselor aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse.

Până la data de 25 a lunii, ISJ/ISMB transmite la Ministerul Educației – Direcția generală economică sumele estimate pentru plata burselor, aferente lunii respective, precum și numărul de beneficiari pe categorii de burse, în vederea efectuării deschiderilor de credite bugetare.

Ministerul Educației, pe baza solicitărilor primite, cu încadrarea în bugetul aprobat și în limitele de credite bugetare lunare aprobate, efectuează deschiderile de credite bugetare.

Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă. Dacă data de 15 cade într-o zi de repaus săptămânal, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement