Connect with us
Advertisement

Actualitate

Calendar an școlar 2014-2015. Când sunt programate vacanțele, tezele și examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat

Publicat

Vacanța este pe ultima sută de metri, iar copiii şi tinerii se pregătesc să se întoarcă la şcoală. În anul școlar 2014-2015, elevii vor avea un total de 177 de zile de cursuri și 34 de zile de vacanță, fără cele din vacanța de vară.

Calendarul anului școlar : După cum arată structura aprobată printr-un ordin al Ministerului Educației, care a fost publicată în Monitorul Oficial, vor fi 36 de săptămâni de cursuri. Excepție fac clasele terminale din învățământul liceal, pentru care anul școlar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfășurării examenului național de bacalaureat.

Citește și Sesiunea 2015 de SIMULARE a examenului la EVALUARE NAŢIONALĂ, clasa a VIII-a, în perioada 23-25 februarie. MODELE de SUBIECTE

Calendarul anului şcolar următor este alcătuit este alcătuit similar celui din 2013-2014. Conform calendarului, anul școlar 2014-2015 va avea 36 de săptămâni de cursuri, ceea ce înseamnă 177 de zile lucrătoare.

Excepţie fac clasele terminale din învăţământul liceal, pentru care anul şcolar are 37 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 33 de săptămâni, 4 săptămâni fiind dedicate desfăşurării examenului naţional de bacalaureat.

De asemenea, cursurile claselor terminale se încheie în data de 29 mai 2015, iar pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 36 de săptămâni, din care durata cursurilor este de 35 de săptămâni, o săptămână fiind dedicată desfășurării evaluării naționale. Cursurile claselor a VIII-a se încheie în data de 12 iunie 2015.

“Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor terminale, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare. Pentru clasele din învăţământul profesional, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare. Pentru învăţământul special – clasele a IX-a – a XI-a, ciclul inferior al liceului, filiera tehnologică, durata cursurilor este de 37 de săptămâni, însumând 181 de zile.

Stagiile de pregătire practică pentru care au optat absolvenţii ciclului inferior al liceului, filiera tehnologică, cuprind 720 de ore care se desfăşoară în perioada propusă de unitatea de învăţământ organizatoare şi aprobată de inspectoratul şcolar, conform structurii anului şcolar, cu respectarea vacanţelor.

Pentru învăţământul postliceal (şcoală postliceală şi şcoală de maiştri), durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ, în vigoare”, mai prevede ordinul, ca excepţii de la durata de 36 de săptămâni.

Citește și BACALAUREAT 2015. CALENDARUL şi modele de SUBIECTE actualizate de Ministerul Educaţiei. Simularea examenului, în martie

Anul şcolar 2014-2015 este structurat, ca şi cel în curs, pe două semestre.

Semestrul I va avea cursuri în perioadele luni, 15 septembrie – vineri, 19 decembrie şi luni, 5 ianuarie – vineri, 30 ianuarie.

În perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar vor fi în vacanţă.

 Vacanţa de iarnă va începe sâmbătă, 20 decembrie şi se va încheia duminică, 4 ianuarie, iar cea intersemestrială va fi între 31 ianuarie şi 8 februarie.

Semestrul al II-lea va începe luni, 9 februarie, şi va fi întrerupt de vacanţa de primăvară, programată între 11 aprilie şi 19 aprilie. Cursurile se vor relua în 20 aprilie, anul şcolar urmând să se încheie la 19 iunie.

Vacanţa de vară de dinaintea anului şcolar 2015-2016 va fi între 20 iunie şi 13 septembrie.

Conform aceluiaşi proiect de calendar, săptămâna 6 – 10 aprilie din semestrul al doilea va fi dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

Tezele din semestrul I al anului şcolar 2014-2015 se susţin, de regulă, până la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, până la 22 mai 2015.

“În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climaterice locale speciale şi de specificul şcolii, inspectoratele şcolare pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar stabilite prin prezentul ordin”, mai prevede actul normativ.

Calendarul examenelor/evaluărilor naţionale, al examenelor de absolvire, respectiv de certificare/atestare a competenţelor profesionale/a competenţelor, precum şi calendarul admiterii în clasa a IX-a se aprobă prin ordine distincte ale ministrului Educaţiei, se mai precizează în ordin.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement