Connect with us
Advertisement

Eveniment

Sesiunea 2015 de SIMULARE a examenului la EVALUARE NAŢIONALĂ, clasa a VIII-a, în perioada 23-25 februarie

elevi

Publicat

Simulare Evaluare Națională: În perioada 23-25 februarie, elevii de clasa a VIII-a susţin testările în cadrul sesiunii de simulare a examenului de Evaluare Naţională, organizat pentru disciplinele Limba şi literatura română, Limba maternă şi Matematică. Se pregătesc pentru examenul propriu-zis, care în acest an va avea loc în perioada 22-30 iunie. Rezultatele de la simulare vor fi analizate în cadrul şcolii prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, dar şi la nivelul consiliului profesoral, potrivit Ministerului. Astfel, se va încerca optimizarea rezultatelor elevilor în vederea susţinerii examenului de la sfârşitul clasei a VIII-a.

Citeşte şi EVALUARE NAŢIONALĂ 2015, pentru clasa a VIII-a. MODELE de SUBIECTE şi CALENDARUL testărilor. Simulările încep în februarie

Potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a din anul şcolar 2014-2015 va avea loc în 23 februarie la Limba şi literatura română, în 24 februarie la Matematică şi în 25 februarie la Limba şi literatura maternă, în 6 martie urmând să fie afişate rezultatele.

Examenul de Evaluare Naţională 2015 pentru clasa a VIII-a începe în 22 iunie, cu proba scrisă de Limba şi Literatura Română, urmată de cea din 23 iunie, la Limba şi literatura maternă şi în 24 iunie la Matematică. Rezultatele vor fi afişate pe 26 iunie, respectiv pe 30 iunie, cele finale, după rezolvarea contestaţiilor.

Din programa valabilă pentru examenul de Evaluare Naţională, pentru simulare sunt exceptate următoarele conţinuturi:

Limba şi literatura română:

– procedee de expresivitate artistică în textele studiate (figuri de stil: alegoria)

– complementul direct şi propoziţia subordonată completivă directă; complementul indirect şi propoziţia subordonată completivă indirectă; complementele circumstanţiale şi propoziţiile subordonate circumstanţiale corespunzătoare (de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop)

Matematică:

– din capitolul Calcul algebric – Rapoarte de numere reale reprezentate prin litere. Simplificare. Operaţii cu rapoarte (adunare, scădere, înmulţire, împărţire, ridicare la putere cu exponent număr întreg)

– capitolul Functii;

– din capitolul Ecuaţii, inecuaţii şi sisteme de ecuaţii: – rezolvarea in RxR a sistemelor de ecuaţii

– probleme cu caracter aplicativ care se rezolvă cu ajutorul sistemelor de ecuaţii

din capitolul Punctul, dreapta, planul, semiplanul, semidreapta, segmentul de dreaptă, unghiul – calculul unor distanţe în interiorul corpurilor studiate

– din capitolul Corpuri geometrice. Paralelipipedul dreptunghic, cubul; prisma dreaptă cu baza triunghi echilateral, patrat sau dreptunghi; piramida triunghiulară regulată, tetraedrul regulat, piramida patrulateră regulată: – desfăşurări şi – aria laterală, aria totală, volumul.

Condiţii organizarea şi desfăşurarea examenului de Evaluare naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul şcolar 2014-2015:

– se interzice candidaţilor la Evaluarea Națională să introducă în sălile de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ în acest scop.

– candidații care refuză depozitarea obiectelor menționate în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi primiți în examen.

– se interzice candidaţilor la Evaluarea Națională să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

– se interzice candidaţilor să aibă, în sălile de examen, asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare și altele asemenea, sau în băncile în care sunt așezați în sălile de examen, telefoane mobile, căști audio, precum și orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare/care permite conectarea la internet/la rețele de socializare, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.

– se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidați sau cu exteriorul.

– încălcarea regulilor menționate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidații respectivi vor fi eliminați de la proba respectivă, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceștia sau de alți candidați, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane și indiferent dacă ei au primit sau au transmis materialele interzise.

– candidații eliminați de la o probă pentru fraudă sau tentativă de fraudă vor primi nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă respectivă.

– înainte de începerea probelor, asistenții prezintă candidaților prevederile metodologice legate de organizarea și desfășurarea corectă a Evaluării Naționale și prevederile menționate și le solicită să predea toate eventualele materiale și obiecte care, potrivit reglementărilor în vigoare, sunt interzise în sala de examen.

LIMBA şi LITERATURA ROMÂNĂ

Limba_si_literatura_romana

LIMBA MATERNĂ– germană, italiană, maghiară, sârbă, slovacă, ucraineană

Limba_si_literatura_materna

MATEMATICĂ

Matematica

CALENDARUL examenului de EVALUARE NAȚIONALĂ 2015:

13 iunie 2015 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a

15-17 iunie 2015 – Înscrierea la Evaluarea Naţională

22 iunie 2015 – Limba şi literatura română – proba scrisă

23 iunie 2015 – Limba şi literatura maternă – proba scrisă

24 iunie 2015 – Matematică – proba scrisă

26 iunie 2015 – Afişarea rezultatelor (până la ora 16.00)

26 iunie 2015 – Depunerea contestaţiilor (între orele 16.00 – 20.00)

27 – 29 iunie 2015 – Rezolvarea contestaţiilor

30 iunie 2015 – Afişarea rezultatelor finale după contestaţii.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

5 Comentarii

5 Comentarii

  1. Razvan

    sâmbătă, 21.02.2015 at 20:27

    Astea se vor da pe 23-24 feb ,adica luni si marti ?

    • ana

      duminică, 22.02.2015 at 20:16

      da

  2. Edi

    luni, 23.02.2015 at 16:35

    si cam ce sa repet la matematica???

  3. maxim

    miercuri, 25.02.2015 at 07:27

    Obligatiile sunt doar pentru elevi, dar pentru asistenti, nu sunt obligatii? Ei au voie sa vorbeasca tare pe timpul examenelor-simularilor despre ultimele retete culinare, despre ce a facut pisica cu o seara inainte si alte bazaconii? Astia nu au olbligatii?

  4. dan

    vineri, 06.03.2015 at 19:11

    La matematica a fost al naibii de greu , golanilor de la MEN de ce dati subiecte grele ? Când luati spaga nu e rau?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement