Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Calendar ortodox, 12 februarie: Sfântul Meletie. Este considerat ocrotitorul spiritual al persoanelor cu deficienţe de auz

Publicat

sfantul

Sfântul Meletie, Arhiepiscopul Antiohiei, este pomenit în calendarul ortodox în 12 februarie. Este considerat ocrotitorul persoanelor cu deficiente de auz. Acesta a fost contemporan cu Sfinţiii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan.

Sfântul Meletie s-a născut în Armenia și a învățat de când era tânăr dogmele credinţei creştine. A fost numit episcop al cetăţii Sevastia din Armenia, apoi ales Arhiepiscop în scaunul Antiohiei, în vremea împăratului Constantin al II-lea (337-340).

A fost izgonit şi exilat de trei ori, de către ereticii arieni, în Armenia.

Sinodul de la Constantinopol

A participat la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381. La acest Sinod, Sfântul Meletie l-a confirmat pe Sfântul Grigorie Teologul ca patriarh al Constantinopolului. Tot el, mai înainte de aceasta, l-a hirotonit diacon pe Sfântul Vasile cel Mare şi l-a botezat pe Sfântul Ioan Gură de Aur.

Meletie s-a îmbolnăvit în timpul Sinodului şi a trecut la cele veşnice. Sfintele lui moaşte au fost mutate după aceea la Antiohia.

Ocrotitorul persoanelor cu deficiențe de auz

Sfântul Meletie este considerat ocrotitorul persoanelor cu deficiente de auz.

Acesta a fost nevoit să vorbească prin semne despre Sfânta Treime, mărturisind credinţa de la Niceea, în biserica din Antiohia. Un arhidiacon, adept al arianismului, îi astupase gura cu mâna.

El nu s-a lăsat intimidat de gestul arhidiaconului şi a făcut semne:

  • a arătat trei degete pentru fiecare dintre cele trei Persoane, închipuind cele trei Persoane
  • apoi, împreunându-le, a arătat un deget închipuind o singură Fiinţă.

Prin acelaşi gest fac referire astăzi la Sfânta Treime persoanele cu deficiente de auz, în limbajul mimico-gestual.

sursa: crestinortodox.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax